Rusia: un avion militar s-a prăbușit după „o misiune de luptă”. Un pilot, de negăsit FOTO/VIDEO
Full Article 2 minutes read

Rusia: un avion militar s-a prăbușit după „o misiune de luptă”. Un pilot, de negăsit FOTO/VIDEO

Un avion militar s-a prăbușit în regiunea rusească Stavropol, scrie Meduza cu referire la Ministerul rus al Apărării. Un pilot este căutat, alți trei membri ai echipajului au fost identificați și evacuați. Instituția rusă a declarat că avionul s-a prăbușit după o misiune de luptă și că incidentul a avut loc urmare a unei defecțiuni tehnice. De cealaltă parte, presa ucraineană a scris că avionul ar fi fost doborât. 

Un bombardier cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 s-a prăbușit în localitatea Krasnogvardeisk al regiunii rusești Stavropol Krai, a raportat Ministerul Apărării din Rusia. Piloții avionului prăbușit s-au catapultat. Trei membri ai echipajului au fost evacuați de o echipă de căutare și salvare. Un alt pilot este căutat, a comunicat Ministerul rus.

Instituția rusă a declarat că avionul s-a prăbușit într-o zonă fără oameni după o misiune de luptă. Potrivit Ministerului rus, nu s-au înregistrat distrugeri la sol. Cauza preliminară a accidentului a fost identificată de Minister ca fiind o defecțiune tehnică.

Ukrainskaia Pravda a scris, citând canale de Telegram, că avionul a fost doborât. Potrivit sursei, președintele forțelor aeriene ale Forțelor Armate ucrainene Ilia Evlaș nu a putut nici să confirme, nici să infirme această informație. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: