Avionul cu 65 de persoane prăbușit în Rusia: Ucraina confirmă că urma să aibă loc un schimb de prizonieri
Full Article 2 minutes read

Avionul cu 65 de persoane prăbușit în Rusia: Ucraina confirmă că urma să aibă loc un schimb de prizonieri

Purtătorul de cuvânt al serviciilor secrete militare ucrainene Andrei Iusov a confirmat că pe 24 ianuarie ar fi trebuit să aibă loc un schimb de prizonieri cu Rusia. Se întâmplă după ce un avion în care s-ar fi aflat 65 de prizonieri militari ucraineni s-a prăbușit în regiunea rusească Belgorod, care se află în apropierea graniței cu Ucraina.

Pot să afirm că schimbul planificat pentru astăzi nu va avea loc acum”, a adăugat Iusov, scrie Radio Svoboda.

Iusov a menționat că în prezent se verifică informația anunțată de partea rusă potrivit căreia prizonierii ucraineni s-ar fi aflat în avionul IL-76, care s-a prăbușit în regiunea Belgorod.

Precizăm că, pe 24 ianuarie, în regiunea Belgorod, s-a prăbușit avionul militar IL-76. Ministerul rus al Apărării susține că la bord se aflau 65 de prizonieri de război ucraineni, care erau transportați pentru a fi schimbați. Guvernatorul Belgorodului Veaceslav Gladkov a declarat că toate persoanele de la bordul aeronavei au decedat. Cauza prăbușirii nu a fost anunțată de autoritățile ruse.

Partea ucraineană nu a confirmat sau infirmat informațiile despre prizonierii aflați la bord. O sursă a Ukrayinska Pravda din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei (FAU) a declarat că doborârea avionului a fost „opera FAU”. Potrivit interlocutorilor ziarului din cadrul Statului Major General, aeronava transporta rachete S-300. Ulterior, Ukrayinska Pravda și-a editat știrea, scrie BBC. Acum în articol se indică faptul că sursa publicației din cadrul FAU a confirmat că avionul s-a prăbușit. Faptul că doborârea IL-76 a fost „opera FAU” nu mai este menționat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: