„Să fie obligat fiecare angajat să aibă doar telefon de serviciu”. Ideea Veronicăi Dragalin pentru a combate scurgerile de informații
Full Article 3 minutes read

„Să fie obligat fiecare angajat să aibă doar telefon de serviciu”. Ideea Veronicăi Dragalin pentru a combate scurgerile de informații

Șefa Procuraturii Anticorupție (PA) Veronica Dragalin recunoaște că este „foarte dificil” să prevină scurgerile de informații din cadrul instituției pe care o conduce, în condițiile în care fiecare angajat deține propriul său telefon mobil pe care îl poate folosi în acest scop. Șefa PA spune că o soluție ar fi telefoanele de serviciu, care, în caz de necesitate, ar putea fi foarte ușor verificate. Declarațiile au fost făcute de Dragalin într-un interviu pentru Ziarul de Gardă.

„Dacă vorbim despre scurgeri de informații din instituția noastră, care ne afectează în cel mai grav sens, pe dosare penale concrete, e destul de dificil să prevenim aceste lucruri, pentru că noi cu toții avem în buzunar telefoane care în trei secunde pot lua o poză a oricărui lucru care se află în clădirea noastră, se pot trimite aceste poze prin aplicații cifrate către persoane care gestionează canale de Telegram și să se ducă mai departe. Să prevenim aceste lucruri e foarte dificil. (…) Eu cred că noi, ca instituție, dacă am avea suficiente resurse să putem cumpăra telefoane mobile pentru fiecare angajat și am institui așa o regulă, cred că asta ne-ar ajuta foarte mult. Pentru că atunci când se întâmplă o scurgere, noi ca șefi ai acestor instituții, am avea instrumentele să verificăm foarte repede de unde a venit scurgerea”, a declarat Dragalina.

Procurorul șef anticorupție susține că ideea nu este una din cele „ieftine” și că instituția încearcă să facă rost de resurse financiare în acest sens. Un alt obiectiv, spune Dragalin, ar fi identificarea „oamenilor toxici” din cadrul PA. „O să-i înlăturăm și o să lucrăm mult mai eficient decât am reușit până acum”, a punctat șefa PA.

Amintim că în dimineața zilei de 14 iunie, presa a făcut publică o înregistrare audio pe ascuns, din cadrul unei ședințe prezidate de șefa PA, Veronică Dragalin, cu angajații procuraturii. Conform înregistrării, procurorul șef de la anticorupție își avertizează angajații corupți că va veni vremea în care vor răspunde pentru faptele comise și lasă să se înțeleagă că nu va permite defăimarea nefondată a PA, a sa personal sau a procurorilor integri.

„Eu știu foarte bine cine din acest colectiv nu are loc în viitorul structurii care combate corupția din țara asta. Eu o să scap de voi toți odată când o să fie schimbată structura PA. Așa că să cunoașteți că faptul că eu până acum nu am luat careva acțiuni împotriva unor procuror sau alții asta nu înseamnă că nu o să vă vină rândul. Scurgeri pe canalele de Telegram despre lucrurile care se întâmplă în sala asta pentru mine e cel mai jos lucru pe care îl puteți face”, a declarat Veronica Dragalin.

Avertizările șefei PA nu au fost trecute, însă, cu vederea, la Chișinău. Pe marginea subiectului s-au expus atât mama procuroarei, cât și politicieni sau experți. Dacă unii au criticat-o pe Dragalin pentru declarațiile făcute, alții au încurajat-o să continue lupta cu corupția inclusiv în sistemul justiției. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: