Șor reacționează, după ce Grosu l-a acuzat că miza sa în Găgăuzia ar fi banii, nu oamenii: „Regele e gol, nimeni nu-l crede”
Full Article 2 minutes read

Șor reacționează, după ce Grosu l-a acuzat că miza sa în Găgăuzia ar fi banii, nu oamenii: „Regele e gol, nimeni nu-l crede”

Politicianul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a venit cu o reacție, după ce președintele Parlamentului, Igor Grosu, a îndemnat locuitorii din regiunea găgăuză să nu se mai încreadă în promisiunile lui Șor, pentru că ar fi doar minciuni, spuse cu un singur scop – „să fure din bugetul” autonomiei. Șor a negat public acuzațiile speakerului Parlamentului, acuzându-l, la rândul său, că ar încerca să împiedice proiectele de infrastructură pe cale să fie implementate în regiune.  

„Nu e suficient pentru el că a luat jumătate de miliard de lei de la Găgăuzia. Reparația drumurilor, curților, școlilor și grădinițelor din Găgăuzia – este un coșmar pentru el. Mânuțele lui nu se pot atinge de întregul buget al Găgăuziei, și din mânie neputincioasă se strâmbă în fața camerei. O singură problemă: regele e gol, nimeni nu-l crede. Totul va fi realizat de către echipa mea. Fiecare drum – pentru început în Găgăuzia, ulterior, după alegeri, în toată Moldova.  Va rămâne doar o singură stradă distrusă în țară – cea care duce spre casa lui Grosu”, a declarat, în replică, Ilan Șor.

Precizăm că Igor Grosu a comentat în cadrul unei emisiuni televizate „promisiunile” lui Șor făcute moldovenilor, în special locuitorilor din autonomia Găgăuzia. Speakerul a îndemnat oamenii să nu îl creadă, pentru că ar spune minciuni, cu un singur scop – să fure de la oameni, nu să se împartă cu ei.

„Țineți minte, oameni buni, bandiții niciodată nu-și pun banii lor la bătaie. În general, mintea lor e de a fura, nu de a vă da vouă. Și în cazul Găgăuziei acum interesul lui este bugetul de 1 miliard și vreo 600 milioane de lei ai UTAG-ului. Nu-l interesează pe dânsul cetățeanul”, a declarat Igor Grosu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: