Un nou vicepreședinte al Parlamentului. Cine-i va lua locul lui Popșoi
Full Article 3 minutes read

Un nou vicepreședinte al Parlamentului. Cine-i va lua locul lui Popșoi

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Doina Gherman va fi numită vicepreședintă a Parlamentului. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului Igor Grosu, pe 24 ianuarie, la scurt timp după ce Mihai Popșoi a fost numit ministru de Externe. 

Urmare a demisiei lui Nicu Popescu de la șefia Ministerului de Externe și a numirii lui Mihai Popșoi, Igor Grosu a scris pe rețelele de socializare că Doina Gherman va fi numită vicepreședintă a Parlamentului, dar și șefa fracțiunii PAS.

Întreaga echipă PAS și eu personal îi mulțumesc domnului ministru Nicu Popescu pentru dăruirea și eforturile depuse în fruntea diplomaţiei moldoveneşti. A fost o muncă enormă, o muncă de echipă, prin care Republica Moldova a reușit să deschidă negocierile de aderare la UE și să capete un loc important în rândul țărilor lumii. În doar doi ani, domnul Nicu Popescu, împreună cu alţi membri ai echipei preşedintei Maia Sandu, împreună cu colegii noștri, a contribuit la unul din principalele deziderate ale moldovenilor, care acum câțiva ani părea imposibil – ne-a adus mai aproape de Uniunea Europeană – am primit statut de țară candidată și am deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Avem în față un drum dificil şi complex, de aceea avem nevoie ca lucrurile începute bine să continue. Ne bucurăm că Mihai Popșoi, colegul nostru, vicepreședinte al Parlamentului, șeful fracțiunii PAS și persoana care s-a îngrijit de promovarea diplomației parlamentare pe plan extern își va asuma provocările care ne stau în față din poziția de ministru de externe.

De asemenea, doamna Doina Gherman, a cărei responsabilitate în a promova implicarea femeilor în viața politică și eforturi de a promova interesele Republicii Moldova pe plan internațional sunt bine cunoscute, va fi numită șefa fracțiunii PAS și vicepreședintă a Parlamentului. La prima ședință din această sesiune care va avea loc pe data de 1 februarie voi anunța și restructurările din comisiile parlamentare”, a comunicat Grosu pe rețelele de socializare.

Pe 24 ianuarie, Nicu Popescu a demisionat din funcția de ministru de Externe. Anunțul a fost făcut în timpul unei conferințe de presă. Popescu a dat asigurări că, în continuare, va contribui la eforturile autorităților Republicii Moldova de a aduce țara noastră în Uniunea Europeană însă a evitat să comunice dacă va avea sau nu o funcție publică. La această etapă, Popescu a spus că are nevoie de o pauză „doar de la acest post”, de la conducerea Ministerului de Externe. Ulterior, la ședința Guvernului, premierul Dorin Recean a anunțat că funcția de ministru de Externe va fi ocupată de vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi. Totodată, a declarat Recean, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene Cristina Gherasimov, în trecut consilier prezidențial, va fi persoana responsabilă de negocierile privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Aceasta va conduce Ministerul pentru Afaceri Europene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: