Unde a ajuns „penalul” Rizea după expulzarea din Moldova? Precizările autorităților române
Full Article 2 minutes read

Unde a ajuns „penalul” Rizea după expulzarea din Moldova? Precizările autorităților române

Preluat sub escortă de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, după ce a fost extrădat de autoritățile de la Chișinău, Cristian Rizea a fost încarcerat noaptea trecută în Penitenciarul din Vaslui, unde va rămâne pe durata perioadei de acomodare – carantina, cum este denumită oficial – timp în care se va finaliza procedura privind stabilirea închisorii unde va fi executată pedeapsa, scrie Libertatea.

Potrivit sursei citate, perioada de carantină în cazul persoanelor încarcerate se întinde pe durata a 21 de zile.

Amintim că Inspectoratul General pentru Migrație al MAI a anunțat, în seara de 27 aprilie, că Cristian Rizea a fost declarat persoană indizerabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. IGM a precizat că fostul parlamentar a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul național. Fostul deputat a fost preluat de autoritățile române în seara zilei de 27 aprilie.

Condamnat penal în România la 4 ani și 8 luni de închisoare, fostul deputat român este inculpat la Chişinău într-un dosar penal pentru fals în declaraţii. Acesta este învinuit de procurorii moldoveni că a minţit când a declarat că nu are probleme cu legea atunci când i-au fost perfectate actele pentru cetăţenia Republicii Moldova.

În afară de aceste dosare, fostul deputat PSD mai figurează şi ca reclamant în câteva dosare civile şi de contencios administrativ.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: