VIDEO Au venit în Moldova să-și deschidă o afacere, dar au ajuns sechestrați în Transnistria, bătuți și lăsați fără bani
Full Article 3 minutes read

VIDEO Au venit în Moldova să-și deschidă o afacere, dar au ajuns sechestrați în Transnistria, bătuți și lăsați fără bani

Persoane de origine arabă au fost sechestrate în regiunea transnistreană, amenințate cu arma, agresate fizic și deposedate de bani. Polițiștii au anunțat despre caz pe 12 aprilie, menționând că au identificat suspecții. 

Activitatea unui grup infracțional din regiunea transnistreană a fost deconspirată de ofițerii Direcției investigații „Centru” a INI, în comun cu ofițerii de investigații și de urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Bender, sub conducerea Procuraturii Bender.

Polițiștii declară că gruparea ar fi sechestrat 4 persoane de origine arabă, a amenințat cu arma, agresat fizic și deposedat de mijloace financiare.

Mai mult, în schimbul eliberării victimelor, gruparea ar fi cerut de la rudele acestora mijloace bănești în sumă de 6000 de euro.

Victimele, potrivit polițiștilor, sunt trei bărbați cu vârstele cuprinse între 45 și 55 de ani și o femeie de 36 de ani, cetățeni ai Republicii Arabe Siriene. Aceștia au venit în Moldova cu scopul de a înființa o întreprindere comercială și de a exporta ulterior fructe în țările Arabe.

Poliția menționează că victimele au purtat discuții prin intermediul aplicațiilor mobile cu unul dintre suspecți sub pretextul prezentării unui depozit de mere.

Pe 21 ianuarie 2023, victimele ar fi fost urcate într-un automobil și transportate într-o localitate din stânga Nistrului.

„Ajunși într-o fâșie forestieră au fost coborâte forțat din automobil de către persoane necunoscute. Ulterior au fost amenințate cu arma, agresate fizic prin aplicarea loviturilor cu mâinile și picioarele peste diferite părți ale corpului și au fost deposedate de telefoane mobile, mijloace bănești în sumă de 3000 de dolari si 1500 de euro, precum și acte personale, căuzându-le daune în proporții considerabile”, susțin polițiștii.

Ulterior, potrivit oamenilor legii, victimele au fost urcate în același automobil și aruncate pe carosabil în timpul deplasării.

Prin urmare a fost identificat posesorul automobilului, un bărbat de 32 ani, domiciliat în regiunea transnistreană. Totodată au fost identificați alți doi bărbați de 29 și 42 de ani, suspectați în comiterea infracțiunii, unul dintre ei domiciliat la Tiraspol.

 

Pe 31 martie a fost reținut unul dintre bănuiți, un bărbat de 30 ani, locuitor al regiunii transnistrene. Suspectul și-a recunoscut vina în comiterea infracțiunii. În cadrul urmăririi penale a fost depistat și ridicat mulajul de armă cu care au fost amenințate părțile vătămate, de asemenea au fost depistate actele unei victime, sustrase în timpul comiterii infracțiunii.

Pe 3 aprilie, suspectul în vârstă de 30 ani a fost arestat pentru 30 zile, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie. Ceilalți trei suspecți urmează a fi anunțați în căutare.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, cu participarea a două sau mai multe persoane, prin aplicarea armei și cauzarea de daune în proporţii considerabile.

Suspecții riscă închisoare de la 8 la 10 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: