VIDEO Grosu a ieșit din Parlament ca să discute cu fermierii. Autoritățile le propun 200 mln lei, de trei ori mai puțin decât au cerut
Full Article 5 minutes read

VIDEO Grosu a ieșit din Parlament ca să discute cu fermierii. Autoritățile le propun 200 mln lei, de trei ori mai puțin decât au cerut

Șeful Legislativului, Igor Grosu, a ieșit în timpul pauzei de la ședința Parlamentului să discute cu agricultorii-protestatari. Acesta le-a promis fermierilor 200 de milioane de lei și că va vorbi cu premierul Dorin Recean pentru a stabili ora când se vor putea întâlni pentru a elabora mecanismul de operaționalizare a banilor.

„Până se rezolvă cu fondurile, rugămintea e să vă așezați cu Guvernul, o să deleghez și eu pe cineva de la mine, și să elaborați mecanismul de operaționalizare”, a zis Grosu.

La rândul său, Președintele Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Slusari, a zis că au nevoie urgent de cel puțin 350 de milioane.

„Deja 200 s-au conturat. 100 din fondul de rezervă și încă 100 mi-a spus prim-ministrul. Banii sunt și deja voi o să negociați. Evident că noi vrem să vă ajutăm”, a adăugat Igor Grosu.

Amintim că fermierii din Republica Moldova, care și-au parcat pe 20 iunie tractoarele în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), au pornit prin oraș, făcând uz din plin de claxoane.

Ce revendicări au agricultorii

Fermierii și-au înaintat revendicările într-o declarație din data de 17 mai. Agricultorii au cinci cerințe de bază:

  • Alocarea până în data de 1 august a unei compensații în mărime de 3 mii de lei pentru un hectar de produse agricole din prima categorie (grâu, secară, rapiță).
  • Interzicerea importului de grâu, porumb, rapiță și floarea soarelui din Ucraina.
  • Interzicerea exportului din portul de la Giurgiulești a produselor agricole din alte țări.
  • Achitarea până în data de 1 iulie a restanțelor la subvenții pentru anul trecut.
  • Restituirea TVA fermierilor.

Președintele Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Slusari, a precizat pentru NM că revendicarea de bază a fermierilor este alocarea compensației de 3000 de lei pentru un hectar. Potrivit lui Slusari, aceasta este necesară pentru a compensa pierderile estimate la 2 miliarde de lei. „[De vină pentru toate este războiul], care a dus la închiderea porturilor, după aceasta Ucraina a recurs la dumping [pentru a primi măcar niște bani pentru produsele sale agricole]. În consecință prețurile s-au prăbușit și au dezechilibrat întreaga piață a Mării Negre”, a explicat Slusari.

Amintim că în primăvară agricultorii declarau că prețurile cerealelor și a altor produse agricole din Ucraina sunt mai mici decât sine costul acelorași produse din Moldova și cereau ca autoritățile să interzică temporar importul produselor agricole din Ucraina.

Autoritățile de la Chișinău planificau să introducă interdicția, după ce o astfel de decizie a fost aprobată de Polonia, Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria, dar s-au răzgândit. Acest lucru s-a datorat probabil faptului că Kievul a amenințat Moldova cu un embargo. „Noi am anunțat Chișinăul: orice restricție din partea Chișinăului va fi considerată drept o acțiune absolut neprietenoasă și va conduce la interzicerea oricărui import din Moldova”, anunța atunci ministrul adjunct al Dezvoltării Economice, Comerțului și Agriculturii din Ucraina, Taras Kacika.

Alexandru Slusari a precizat pentru NM că datoria Guvernului pentru subvențiile în agricultură constituie 900 de milioane de lei pentru anul trecut, mai mult, fermierii nu au primit de la stat TVA-ul acumulat. „Legea a fost adoptată, dar nu a intrat în vigoare. Cerem ca aceasta să poată fi aplicată cât mai curând. Debitul s-a acumulat din cauza faptului că anul trecut agricultorii au cheltuit mai mulți bani pentru utilaje, combustibil, care nu au putut fi acoperiți din vânzarea produselor. Nu ne-a fost restituită nici diferența de TVA – 20% și 8% (cota TVA la produsele agricole – 8%, diferența – de 12% – le este restituită fermierilor de către stat – NM)”, a explicat Slusari.

Potrivit acestuia, fermierii vor continua protestul. Aceștia solicită o întrevedere cu premierul Dorin Recean și cu ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea. Ultimul se află acum într-o vizită la Bruxelles, a menționat Slusari.

Ce spun autoritățile

Premierul Dorin Recean a ieșit în fața protestatarilor. El a anunțat că pe viitor fermierii ar trebui să adopte un model de producere cu valoare adăugată. „Revendicările Asociației [fermierilor] vor costa bugetul 700 de milioane de lei, dar Guvernul nu are acum acești bani”, a spus Recean.

El a enumerat ajutorul acordat până acum fermierilor de către autorități:

    • A fost adoptată legea care permite restituirea de TVA fermierilor. Potrivit datelor Guvernului, această sumă ar constitui 330 de milioane de lei.
    • Au fost oferite 1,6 miliarde de lei pentru subvenționarea fermierilor anul trecut și în anul curent.
    • A fost oferit ajutor suplimentar fermierilor în sumă de 100 de milioane de lei, care ar urma să compenseze pierderile generate de majorarea prețurilor pentru motorină și îngrășăminte.

Guvernul a anunțat că ministrul Agriculturii Vladimir Bolea, care se află într-o vizită la Bruxelles, urmează să convingă oficialii europeni de impactul negativ al războiului din Ucraina asupra sectorului agrar din Republica Moldova. Vicepremierul Vladimir Bolea a spus anterior că va cere structurilor europene ajutor financiar, iar banii vor fi ulterior repartizați fermierilor afectați de prăbușirea prețurilor și ruperea lanțurilor logistice, consecințe ale agresiunii militare ruse din Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: