(video) Kaufland Moldova publică primul Raport de Sustenabilitate. Peste 2,4 milioane de lei investiții în proiecte sociale

Kaufland Moldova anunță publicarea primului Raport de Sustenabilitate, care oferă o analiză completă și transparentă privind realizările companiei și impactul activității sale în anul financiar 2021 (martie 2021 – februarie 2022).

Raportul corespunde tuturor standardelor internaționale de raportare Global Reporting Initiative (GRI) și include măsuri și acțiuni concrete de sustenabilitate realizate de către companie, cu evoluții ce includ rezultate măsurabile și impactul real în societate, economie sau mediu. În plus, raportul a fost auditat de către o companie specializată, în conformitate cu Standardul ISAE 3000. În acest fel, sub umbrela „Implicarea face Diferența”, Kaufland își reconfirmă angajamentul de a fi un partener economic și social strategic și transparent pentru Republica Moldova.

Analiza include date despre investițiile la nivelul portofoliului de produse, dezvoltat cu responsabilitate și grijă pentru nevoile consumatorilor, a mediului de lucru, precum și politica de resurse umane a companiei. Totodată, raportul oferă informații despre lanțul de aprovizionare a magazinelor Kaufland, inițiativele de reducere a impactului asupra mediului și nu în ultimul rând, despre proiectele cu impact în comunitate.

Abordarea sustenabilă Kaufland se reflectă asupra întregului lanț valoric, compania împărtășind progresele din Raportul de Sustenabilitate 2021 (martie 2021 – februarie 2022). Printre rezultatele cheie se numără:

Investiții

  • Peste 717 milioane MDL a investit compania în Republica Moldova, în 2021, pentru a putea oferi locuitorilor cea mai modernă experiență de cumpărături;
  • Peste 98 milioane MDL reprezintă valoarea taxelor și impozitelor achitate la stat;

Furnizori locali

  • Peste 5500 de articole de la producătorii și furnizorii locali se regăsesc pe rafturile magazinelor Kaufland. Procesul de listare a produselor fiind unul continuu;
  • 50% din cheltuielile noastre cu furnizorii au fost direcționate către furnizorii locali, adică 385 milioane lei;

Angajați

  • Kaufland Moldova investește în echipele sale, fiind primul retailer din țară care a obținut titlul de Top Employer;
  • 742 de persoane angajate în anul financiar 2021;
  • Valoarea financiară totală a beneficiiloroferite angajaților în perioada de raportare a fost de peste 12.8 milioane de lei.
  • Compania sprijină egalitatea de gen: de exemplu, 40 % din funcțiile de management sunt ocupate de către femei.  La nivel general, compania a fost fomată din 25,9% bărbați și 74,1 % femei;

Mediu

  • Toate magazinele Kaufland Moldova dispun de aparate de colectare a deșeurilor, instalate în parcări, prin care au fost colectate peste 335.000 de ambalaje reciclabile;
  • Bugetul total al investițiilor pentru extinderea și întreținerea rețelei de aparate de reciclare este de 708.000 mii lei;
  • Compania a reciclat peste 905 tone de deșeuri generate din propriile operațiuni;
  • Compania a dezvoltat propria strategie integrată de reducere a plasticului utilizat pentru produsele de marcă proprie – REset plastic.

Comunitate

  • Peste 2,44 milioane MDL investiții în comunitate, prin proiectele derulate împreună cu 6 ONG-uri partenere, în cauze sociale, sănătate, educație, cultură și mediul înconjurător.
  • Numărul total al beneficiarilor direcți și indirecți a depășit circa 000 mii de oameni.

Mai mult, Kaufland Moldova și-a asumat să ia măsuri și să implementeze proiecte care contribuie la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (Global Compact), care abordează cele mai presante probleme ale planetei, de la eradicarea sărăciei, îmbunătățirea sănătății și a educației, creșterea sustenabilității urbane și până la susținerea principiilor de guvernanță recomandate de ONU în domeniul drepturilor omului, anti-corupție, protecția mediului și practici de lucru sustenabile.

Raportul face parte dintr-un amplu proces de investiții în sustenabilitate, demarat de companie.

Versiunea completă a Raportului de Sustenabilitate este disponibilă AICI.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 9 magazine în Republica Moldova. Compania crede în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia. De aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.md.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Roaming gratis pentru Moldova, din 2026. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că tarifele de roaming între Republica Moldova și statele-membre UE vor fi eliminate, începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.

Liberalizarea va avea loc la 1 ianuarie 2026.

Totodată, oficialii europeni au confirmat că Republica Moldova este pregătită să adere la programul „Roam like at Home”. Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în UE fără taxe suplimentare.

***

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

facebook.com/maia.sandu

UE promite sprijin pentru Moldova înainte de parlamentare: „Suntem pregătiți să vă apărăm”

Uniunea Europeană este pregătită să sprijine și să apere Republica Moldova în cazul în care Kremlinul sau politicieni locali afiliați acestuia vor încerca să destabilizeze țara în contextul alegerilor parlamentare din toamnă. Declarația a fost făcută de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul conferinței comune susținute la Chișinău, alături de președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, António Costa, în marja primului summit UE–Republica Moldova.

Ursula von der Leyen a declarat, la Chișinău, că Moscova desfășoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare și atacuri cibernetice. Președinta Comisiei Europene a lăudat eforturile autorităților de la Chișinău de a contracara aceste amenințări. Oficiala a dat asigurări că UE este pregătită să sprijine țara noastră în aceste eforturi cu instrumente și echipe capabile să respingă atacurile cibernetice și campaniile de manipulare.

„Avem și instrumente, și echipe de reacție rapidă împotriva atacurilor cibernetice. (…) Suntem pregătiți să apărăm Republica Moldova în toate modurile”, a declarat von der Leyen.

La rândul său, președintele Consiliului European, António Costa, a declarat că aderarea Moldovei la UE este o decizie democratică, care trebuie respectată: „Suntem o uniune a democrațiilor, o uniune care așteaptă încă o democrație puternică cum este Moldova să se alăture nouă. Din acest motiv, trebuie să apărăm și să consolidăm democrația în Europa și în Moldova”.

Președinta Maia Sandu a precizat că Uniunea Europeană oferă cel mai mare sprijin din istoria Republicii Moldova pentru dezvoltarea țării, în timp ce forțe ostile încearcă să blocheze accesul la fonduri și parteneriate strategice. În acest context, șefa statului a menționat că autoritățile lucrează în strânsă cooperare cu UE pentru a întări capacitatea instituțiilor de a rezista amenințărilor hibride.

„Kremlinul și vocile sale, împrăștiate strategic, inclusiv la Chișinău, încearcă să ne convingă că Moldova nu trebuie ajutată. Ei nu respectă alegerea poporului nostru, nu ne văd ca egali. Nu cunosc ce înseamnă ajutor și solidaritate – cunosc doar șantaj și control”, a mai declarat Sandu.

Primul summit UE-Moldova a avut loc pe 4 iulie, la Chișinău. Evenimentul a fost marcat de o tentativă de perturbare pusă, potrivit Poliției, la cale de „gruparea criminală Șor”. Cu puțin timp înainte de sosirea liderilor europeni la Reședința de Stat, un grup de persoane a organizat un protest neautorizat în apropierea clădirii, însă oamenii legii au intervenit rapid și au înăbușit manifestația. Tot astăzi, Aeroportul Internațional Chișinău a fost ținta unui apel fals cu bombă. Poliția a precizat că asemenea scenarii au fost anticipate, iar intervenția oamenilor legii a fost promptă.

Summitul a avut loc cu mai puțin de trei luni înaintea alegerilor parlamentare, considerate cruciale la Chișinău. Autoritățile au avertizat deja că Rusia și politicieni loiali Kremlinului ar putea încerca să destabilizeze situația și să influențeze votul cetățenilor.

Reamintim, în acest context, că oamenii legii au efectuat, recent, percheziții la persoane din anturajul fugarului condamnat Ilan Șor, într-un dosar legat de tentativă de corupere a alegătorilor și influențare ilegală a scrutinului din septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
facebook.com/maia.sandu

Primele €270 mln din Planul de Creștere, eliberate. Von der Leyen, la Chișinău: Livrăm rezultatele promise

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a comunicat despre deblocarea primei tranșe din Planul de Creștere pentru Moldova, fiind vorba despre 270 milioane euro. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Astăzi pot să anunț eliberarea primele 270 de milioane din cadrului Planului de Creștere pentru Moldova. Voi ați prezentat rezultate pe reforme și noi livrăm rezultatele promise din partea noastră: să investim, să sprijinim”, a declarat Ursula von der Leyen.

Planul de Creștere Economică reprezintă sprijin financiar european în sumă totală de 1,9 miliarde de euro. Este vorba despre o componentă de grant în valoare de 520 de milioane de euro, care este destinată pentru investiții, asistență tehnică și pentru garantarea creditelor. De asemenea, țara noastră va primi împrumuturi în valoare de 1,5 miliarde de euro, care vor fi debursate în funcție de progresele înregistrate în procesul de implementare a reformelor asumate.

Suportul financiar va fi acordat în baza unor condiționalități, care se regăsesc în Agenda de reforme a Planului de Creștere pentru Republica Moldova, care a fost aprobată de Guvern. Aceasta conține 153 de măsuri și 56 de reforme, care urmează a fi implementate până la sfârșitul anului 2027. Agenda de reforme vizează șapte sectoare-cheie: competitivitate economică și dezvoltarea sectorului privat; conectivitate și infrastructură digitală; guvernanță economică; capital social; tranziția verde și capitalul natural; securitate și eficiență energetică; valori fundamentale.

***

Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

presedinte.md

Liderii UE, angajament pentru o aderare rapidă a Moldovei. Declarație comună după summit-ul de la Chișinău

Președinta Maia Sandu, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au emis o declarație comună în urma primului Summit Moldova-UE. Documentul reafirmă, între altele, angajamentul față de o avansare rapidă în procesul de aderare a țării noastre la Uniunea European și reiterează solicitarea privind retragerea trupelor și munițiilor ruse din regiunea transnistreană.

UE își reafirmă angajamentul ferm de a sprijini Moldova pe calea sa de reforme pentru aderarea la UE. Moldova și-a reconfirmat angajamentul și determinarea puternice și constante de a urmări acest obiectiv strategic cu o dedicare de neclintit, inclusiv prin introducerea în Constituția Republicii Moldova, în urma referendumului din 2024, a obiectivului de aderare la UE. Salutăm progresele făcute de Moldova în procesul de reformă, în pofida provocărilor semnificative cauzate de factori externi.

Extinderea reprezintă o investiție geostrategică în pace, securitate, stabilitate și prosperitate. Ne reiterăm angajamentul de a avansa rapid în procesul de aderare a Moldovei la UE, în baza unor reforme credibile și a principiului meritelor proprii, în conformitate cu criteriile de la Copenhaga”, se arată în document.

Totodată, declarația salută progresele înregistrate în procesul de reformare a justiției și domeniul securității energetice.

Reconfirmăm solidaritatea și sprijinul UE față de Moldova în combaterea amenințărilor hibride și cibernetice cauzate de Rusia și suntem pregătiți să sprijinim în continuare transformarea digitală a țării și securitatea sa cibernetică, inclusiv prin intermediul Echipelor de răspuns rapid în domeniul cibernetic”, se mai menționează în declarație.

De asemenea, în document sprijinul „ferm” și „neclintit” pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei în granițele sale recunoscute la nivel internațional. „UE și Moldova împărtășesc angajamentul comun pentru o reintegrare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a țării. Solicităm retragerea tuturor forțelor militare și a munițiilor rusești din regiunea transnistreană a Moldovei. UE va continua să sprijine eforturile de reintegrare ale Moldovei și se va asigura ca parcursul european să rămână deschis și incluziv pentru toți cetățenii săi”, se arată în document.

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău. În timpul reuniunii, participanții au abordat subiecte legate de procesul de aderare la UE, extinderea legăturilor economice și cooperarea în domenii precum infrastructura, energia, digitalizarea și dezvoltarea regională. Un punct important pe agenda summit-ului la constituit Planul de Creștere pentru Moldova – un pachet financiar de 1,9 miliarde euro, acordat de blocul comunitar.

La summit-ului, Ursula von der Leyen a anunțat despre debursarea primei tranșe de 270 milioane euro din Planul de Creștere și liberalizarea roaming-ului cu UE, începând cu 1 ianuarie 2026.

NewsMaker

Șor a încercat să saboteze summitul Moldova-UE? Protest înăbușit de poliție

Liderii Uniunii Europene, Ursula von der Leyen și Antonio Costa, au fost așteptați cu protest la Reședința de Stat, care găzduiește astăzi primul summit Moldova – UE. Manifestația a fost, însă, rapid înăbușită de forțele de ordine. Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat pentru NM că acțiunea a fost premeditată și orchestrată de membri ai „grupării criminale Șor”, iar manifestanții au fost identificați în zona de maximă securitate.

„Poliția a cunoscut din timp faptul că în cursul zilei de astăzi urmau să apară provocatori, cu scopul de a schimba accentele și a deturna atenția de la elementul central al evenimentului.
Mai multe persoane, inclusiv tineri au fost văzuți în zona de maximă securitate („zona zero”), iar forțele de ordine au intervenit prompt, acționând strict în conformitate cu prevederile legale. Persoanele în cauză au fost verificate și identificate, iar în urma primelor constatări s-a stabilit că acestea fac parte din gruparea criminală „Șor””, a declarat Mariana Bețivu pentru NM.

IGP reiterează că rămâne ferm angajată în asigurarea ordinii și siguranței publice „și nu va tolera acțiuni menite să destabilizeze situația din țară”.

Amintim că, mai devreme, oamenii legii au confirmat pentru NM că Aeroportul din Chișinău a fost ținta unui apel fals cu bombă, înainte de vizita liderilor europeni în țara noastră. „Toate serviciile cu atribuții în domeniul siguranței au anticipat astfel de scenarii”, a precizat Poliția.

Astăzi, 4 iulie, la Reședința de Stat din Chișinău are loc primul summit bilateral dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Evenimentul este găzduit de președinta Maia Sandu, alături de președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean. Uniunea Europeană este reprezentată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de președintele Consiliului European, António Costa.

Agenda summitului include subiecte-cheie precum procesul de aderare a Moldovei la UE, aprofundarea cooperării economice, extinderea rețelelor de infrastructură, tranziția energetică, digitalizarea și dezvoltarea regională. Un punct central al discuțiilor îl constituie prezentarea și avansarea Planului de Creștere pentru Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: