VIDEO Primar, prins beat la volan. Poliția susține că bărbatul a refuzat testarea alcoolscopică
Full Article 2 minutes read

VIDEO Primar, prins beat la volan. Poliția susține că bărbatul a refuzat testarea alcoolscopică

Un primar a fost prins beat la volan, informează Inspectoratul General al Poliției (IGP). Cazul a avut loc în seara zilei de 5 octombrie, în jurul orei 22:00, la ieșirea din satul Pervomaiscoe, raionul Drochia. Sursa citată precizează că bărbatul, în vârstă de 39 de ani, este cercetat penal, după ce a refuzat testarea alcoolscopică.

IGP precizează că polițiștii de patrulare au stopat automobilul condus de bărbat în condițiile în care acesta se deplasa neuniform. În urma verificărilor, potrivit sursei citate, a fost constatat că edilul se afla în stare „vădită de ebrietate”. „Se simțea un miros puternic de alcool”, precizează IGP.

Sursa citată menționează că, la solicitarea polițiștilor de a fi testat alcoolscopic, conducătorul auto a refuzat atât testarea cu aparatul Drager, cât şi prelevarea probelor biologice în vederea determinării concentrației de alcool. Ulterior s-a stabilit că bărbatul deține o funcție de conducere, mai exact cea de primar într-o localitate din raionul Drochia.

În consecință, pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru  refuzul, împotrivirea sau eschivarea de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical.

„Inspectoratul General al Poliției vine repetat cu  apel către șoferi să respecte regulile de circulație și să nu conducă în stare de ebrietate, pentru a nu pune în pericol propria viață, dar și a celor din jur. Reiterăm că nu vom tolera astfel de comportament în trafic, indiferent de statutul și funcția deținută”, precizează IGP.

Conform legislației în vigoare, persoana se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: