Vin vinurile moldovenești la LOT. Alaiba s-a întâlnit cu reprezentanții companiei aeriene poloneze
Full Article 2 minutes read

Vin vinurile moldovenești la LOT. Alaiba s-a întâlnit cu reprezentanții companiei aeriene poloneze

Vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a vizitat sediul companiei LOT. Cea din urmă este principala companie aeriană din Polonia. De această dată, potrivit oficialului moldovean, știrea bună este că în lounge-urile LOT pot fi găsite vinurile moldovenești. 

Alaiba a anunțat că, pe 20 iulie, a vizitat sediul companiei LOT.

„De această dată, știrea bună este că deja puteți găsi vinurile moldovenești în lounge-urile LOT. Tare sper, curând să le găsim și la boardurile aeronavelor! Pasagerii LOT merită produse de cea mai înaltă calitate. Când e vorba de vinuri, astea sunt vinurile moldovenești!”, a precizat ministrul, pe rețelele de socializare.

În aprilie 2023, premierul Dorin Recean susținea că operatorul aerian polonez LOT Polish Airlines urmează să-și extindă afacerile în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki. În iunie, Recean declara că Republica Moldova este „aproape de o soluție” în ceea ce privește serviciile de transport avia pentru cetățenii țării. Premierul menționa că lucrează „intens” la atragerea pe piața avia din Moldova a mai multor companii aeriene internaționale și locale, între ele – LOT, Tarom, Wizz Air și RyanAir – fapt care va permite diversificarea curselor la prețuri accesibile tuturor cetățenilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: