Apartamente în ruină, morți și răniți. Două blocuri de locuit din Sumî și Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelenski, atacate cu drone și rachete
Full Article 2 minutes read

Apartamente în ruină, morți și răniți. Două blocuri de locuit din Sumî și Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelenski, atacate cu drone și rachete

Zeci de oameni au fost răniți, iar alții au murit, după ce o dronă de tip „Shahed” și o rachetă ghidată X-59 au atacat, în noaptea de 12 spre 13 martie, două blocuri de locuit din orașele ucrainene Sumî și Krivoi Rog, informează presa ucraineană, cu referire la autoritățile locale. În urma atacurilor, zeci de apartamente din cele două blocuri au fost grav avariate sau distruse complet. Potrivit autorităților, printre victime sunt și copii.  

Administrația regională Sumî a raportat în dimineața acestei zile că o dronă rusească de tip „Shahed” a lovit o clădire rezidențială cu cinci etaje din centrul regional. Potrivit publicației „Ukrainskaia Pravda”, în rezultat, 30 de apartamente au fost avariate, dintre care 15 au fost distruse.

„Din păcate, există morți”, se spunea în mesajul transmis de autoritățile de la Sumî. Numărul lor este în curs de precizare.

Din dărâmături au fost salvate zece persoane, dintre care opt au fost rănite. Operațiunea de salvare la fața locului continuă, transmite sursa citată.

Între timp, un bloc de locuit din Krivoi Rog, orașul natal al președintelui ucrainean Vladimir Zelenski, a fost atacat cu o rachetă ghidată X-59, în seara zilei de 12 februarie. În rezultat, patru persoane au decedat, iar alte cel puțin 40 au fost rănite.  Autoritățile locale susțin, potrivit „Ukrainskaia Pravda”, că șase persoane se află în spital, în stare gravă. Între ei, doi copii.

„Medicii luptă pentru viața lor”, a conchis șeful administrației orașului Krivoi Rog.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: