Bătrîncea a amintit la APCE despre TV8 și a acuzat PAS că își dorește controlul politic al Consiliului Audiovizualului
Full Article 2 minutes read

Bătrîncea a amintit la APCE despre TV8 și a acuzat PAS că își dorește controlul politic al Consiliului Audiovizualului

Vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea a vorbit în cadrul sesiunii de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) despre importanța respectării statului de drept în Republica Moldova, necesitatea asigurării în continuare a unor alegeri libere și corecte, despre libertatea de exprimare și despre neadmiterea răspândirii discursului de ură. Deputatul socialist a declarat că, în prezent, partidul de guvernare ar încerca să impună un mecanism care să supună din punct de vedere politic Consiliul Audiovizualului. De asemenea, acesta a amintit de scandalul legat de postul de televiziune TV8.

Deputatul socialist a declarat că este important ca să fie asigurată libertatea de exprimare în mass media și a amintit de scandalul legat de postul de televiziune TV8.

„Astăzi asistăm la tentativa de a impune un mecanism ce ar permite controlul politic al Consiliului Audiovizualului. Este important ca și la scrutinele următoare cetățenii să se poată informa din mai multe surse și ca toată mass media să fie tratată în condiții egale. În aceste zile în Moldova am fost martorii implicării unei televiziuni într-un amplu scandal de corupție, televiziune care era considerată independentă. Aceasta ne vorbește despre slăbiciunile umane și despre faptul că trebuie să fie asigurat un mecanism real și pe picior de egalitate pentru toți, fără limitări, fără discurs de ură și fără ca să divizăm cetățenii în ai noștri și ai voștri”, a declarat deputatul PSRM.

Vlad Batrîncea a mai spus că, în campania pentru alegerile parlamentare anticipate, unii concurenți ar fi avut un mesaj plin de ură, speculații, manipulări și minciuni.

„Observatorii au verificat cele mai răspândite speculații, care s-au dovedit fără o bază factologică. De aceea, noi trebuie să nu admitem răspândirea speculațiilor și să nu admitem discursul de ură și dezumanizarea oponenților. Alegerile trebuie să se bazeze pe dezbateri și concurența platformelor”, a mai spus Batrîncea în discursul rostit la Strasbourg.

Amintim că, pe 23 septembrie, a fost instituit un nou mecanism de control și de sancționare a conducătorilor câtorva instituții publice, printre care și cea a Consiliului Audiovizualului. Aceștia vor fi sancționați, până la revocare din funcție, în caz de executare necorespunzătoare a atribuțiilor delegate conform legislației sau de exercitare defectuoasă a activității.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: