Cazul păcurii îngropate la Termoelectrica: mustrare aspră și minus din salariu pentru 3 persoane găsite vinovate. Cine sunt
Full Article 5 minutes read

Cazul păcurii îngropate la Termoelectrica: mustrare aspră și minus din salariu pentru 3 persoane găsite vinovate. Cine sunt

Șeful interimar al Termoelectrica Iurie Razlovan a spus cine sunt cele 3 persoane, cu funcții de răspundere, sancționate în cazul păcurii îngropate. Este vorba de directorul tehnic, directorul CET și șeful serviciului combustibil. Aceștia au fost sancționați prin mustrări aspre și cu lipsirea adaosului cu caracter de stimulare pentru o perioadă anumită de timp. 

În timpul unor declarații de presă din 5 octombrie, Iurie Razlovan a fost întrebat cine sunt persoanele cu funcții de răspundere care urmau a fi sancționate în cazul păcurii îngropate la Termoelectrica și ce a presupus sancțiunea.

A fost, după cum am spus, demarată o anchetă de serviciu care a elucidat care sunt persoanele cu funcții de răspundere care trebuiau să ia decizii într-un fel sau altul, care au luat decizii și au generat situația respectivă. Am spus că au fost determinate 3 persoane. Deci au fost sancționate prin mustrări aspre și cu lipsirea adaosului cu caracter de stimulare pentru o perioadă anumită. (…) Tot ce ține de consecințele nefericitului eveniment, păcura respectivă a fost depozitată pe o platformă securizată în saci în așa fel ca să nu poată să fie afectată de ploi sau ninsori”, a comunicat șeful interimar al Termoelectrica.

În continuare, Razlovan a răspuns la întrebarea câte persoane au fost demise și câte urmează, în urma reorganizării instituției anunțată anterior: „Corect noi spunem în felul următor: a fost emis ordin de preavizare. Persoanelor care au fost vizate în acest ordin li s-a propus funcțiile vacante care existau și există în întreprindere. Cine le acceptă, cine nu le acceptă. Dacă nu acceptă înseamnă că din momentul semnării ordinului, termenul net este două luni. Net zic pentru că el poate fi modificat în dependență dacă omul iese în concediu medical sau concediu de odihnă. După care semnează ordin de concediere. Sunt vizate acum la moment 22 de persoane. (…) Lista persoanelor preavizate este de 26 de persoane. 4 persoane sunt în concediu acum”.

Ulterior Razlovan a menționat că unele persoane din cele sancționate în cazul păcurii îngropate „se regăsesc în lista persoanelor preavizate” și a spus ce funcții aveau cele 3 persoane cu funcții de răspundere.

Directorul tehnic, directorul CET și șeful serviciului combustibil. Careva din persoanele respective se regăsesc în lista persoanelor preavizate”, a conchis șefia întreprinderii.

***

Un lot de păcură de proastă calitate a fost îngropat în pământ la SA „Termoelectrica”, în pofida posibilelor consecințe negative pentru mediu. Declarația a fost făcută de liderul Partidului „Nostru” Renato Usatîi, care a difuzat imagini video într-o conferință de presă. Contactat de NM, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului Ion Bulmaga a confirmat că autoritățile au fost informate despre acest caz și a dat asigurări că a fost inițiată o anchetă. SA „Termoelectrica” a declarat că filmulețul, în care un tractor îngroapă în pământ volume mari de substanță asemănătoare cu păcura ar putea fi din 2015, când s-a scurs în sol o cantitate de păcură.

Ulterior, Usatîi a venit cu noi dovezi privind lotul de păcură de proastă calitate, care ar fi fost îngropat. Politicianul a arătat că filmulețul ar fi fost înregistrat de pe un telefon performant, care în 2015 nu exista. Într-o reacție, SA „Termoelectrica” a reiterat că nu a avut loc deversări, îngropări sau avarii.

Pe 26 iulie, premierul Dorin Recean a cerut remanieri la Termoelectrica, după scandalul cu păcura îngropată. Potrivit oficialului „este inacceptabilă situația” la întreprindere „ca și atitudine față de mediu, dar ca și procedură de management”.

Pe 27 iulie, ministrul Energiei Victor Parlicov a confirmat că în luna noiembrie 2022 un lot de păcură a fost îngropat la SA „Termoelectrica”. Potrivit ministrului, incidentul s-a întâmplat după ce o conductă de condens a crăpat. Parlicov s-a arătat revoltat că reprezentanții de la Termoelectrica nu au anunțat din start despre situație, iar ulterior nu și-au recunoscut vina. A doua zi, Parlicov a spus că directorul general interimar al S.A. „Termoelectrica”, Vasile Leu, a fost demis și că procesul pentru înlocuirea sa, care ar fi demarat în luna mai, a fost grăbit de scandalul cu păcura îngropată. Funcția de interimar a fost preluată de Iurie Razlovan.

Pe 2 august, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a declarat că întreprinderii Termoelectrica i-au fost impuse mai multe prevederi obligatorii, în legătură cu păcura îngropată. În același timp, Inspectoratul a precizat că Termoelectrica a încălcat prevederile legii, iar organele pentru protecția mediului vor întocmi procese verbale atât pentru întreprindere, cât și pentru persoanele cu funcții de răspundere din cadrul acesteia.

Cel puțin trei persoane cu funcții de răspundere vor fi sancționate în cazul păcurii îngropate la Termoelectrica. Anunțul a fost făcut pe 15 august de directorul general interimar al S.A. „Termoelectrica” Iurie Razlovan. Cel din urmă a declarat că a fost finalizată o anchetă din cadrul întreprinderii, totodată documentația a arătat că păcura procurată în ultimii doi ani este conformă. „Dacă au fost cumva documente trucate, deja trebuie să lucreze alte organe competente”, a precizat Razlovan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: