Cinci televiziuni din Moldova, sancționate cu 219 mii lei: au difuzat insuficiente programe în limba română
Full Article 2 minutes read

Cinci televiziuni din Moldova, sancționate cu 219 mii lei: au difuzat insuficiente programe în limba română

Cinci posturi TV – Cinema 1, CANAL 3, CANAL 2, FAMILIA și MEGA TV – nu respectă cotele de programe locale, și/sau cele ce țin de limba română și/sau cele privind orele de maximă audiență. Astfel, în ultima ședința, membrii Consiliului Audiovizualului (CA) au decis să le sancționeze cu 219 000 lei, în total.

Cinema 1, amendat cu 54 000 lei, a difuzat puțin peste 20 de ore de programe locale din 56 ore prevăzute de Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA).

„Doar 9 ore au fost în limba română, din 16 ore pe care postul urma sa le realizeze. Ponderea programelor locale în orele de maximă audiență a fost de aproximativ 46%, mai puțin de jumătate din cât ar fi trebuit să difuzeze”, comunică reprezentanții CA.

CANAL 3, amendat cu 51 000 lei, a realizat mai puțin din cota de programe locale, nu a difuzat suficiente programe locale în limba română, iar în orele de maximă audiență a avut aproximativ 66% de programe locale.

Postul de televiziune „FAMILIA”, amendat cu 49 000, a difuzat aproximativ 86% de programe locale, ponderea programelor locale în limba română a fost de aproape 35 ore din circa 39 ore, iar în orele de maximă audiență a difuzat cu 4 ore mai puțin decât este prevăzut de lege.

CANAL 2, amendat cu 47 000 lei, a difuzat 56 ore de programe locale, însă aproape o jumătate din acest timp a fost autopromovare.

„Postul a difuzat insuficiente programe în limba română, iar în orele de maximă audiență a avut cu aproximativ o oră mai puține programe locale”, precizează Consiliul.

Serviciul MEGA TV a fost amendat cu 18 000 lei pentru că a difuzat mai puțin de jumătate din cota de programe locale în limba română prevăzută de lege.

În cadrul aceleiași ședințe, CA a dispus inițierea unui nou control privind respectarea prevederilor art. 4 – Programe locale. Vor fi monitorizate 9 posturi TV: „Canal Regional”, „Exclusiv TV”, „PRO TV Chișinău”, „ITV”, „M2”, „Cotidianul”, „PEH”, „N4”, „Global24”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: