„Declarații belicoase și nedrepte”. PLDM susține că l-a dat afară acum doi ani pe consilierul care acum susține că preferă Platforma DA
Full Article 2 minutes read

„Declarații belicoase și nedrepte”. PLDM susține că l-a dat afară acum doi ani pe consilierul care acum susține că preferă Platforma DA

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) reacționează la anunțul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) că aleșii locali de la 4 partide, inclusiv PLDM, vor candida la alegeri pe lista formațiunii conduse de Plîngău. Formațiunea a numit declarația Platformei drept una „nedreaptă” și spune că încă pe 10 iunie 2021 PDLM l-a exclus pe consilierul raional Anenii Noi Alexandru Barbăroșie din rândurile partidului. De menționat că Barbăroșie a fost unul aleșii locali care a decis că va candida la alegerile locale din 5 noiembrie pe listele Platformei DA. 

Potrivit reprezentanților PLDM, „anunțul despre consilierii locali Anenii Noi care vor candida pe listele Partidului Platforma DA, sunt declarații belicoase și nedrepte”.

Biroul Permanent Central pe data de 10 iunie 2021 a decis excluderea domnului Alexandru Barbăroșie din rândurile Partidului Liberal Democrat din Moldova pentru încălcarea gravă a Statutului. Decizia radierii de drept a fost luată cu unanimitate de voturi. Din poziția sa de Consilier raional Anenii-Noi, funcție politică pe care a ocupat-o cu susținerea PLDM, Alexandru Barbăroșie a folosit-o în repetate rânduri în interes personal și de business”, se arată în declarația PLDM.

Partidul a mai precizat că „în alegerile locale generale din 05 noiembrie 2023, PLDM va participa prin candidați la funcțiile elective atât la Consiliul raional, cât și în fiecare localitate din raionul Anenii-Noi”.

Amintim că mai mulți aleși locali de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), PLDM, „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB) și Partidul Social Democrat European (PSDE) din Anenii Noi au decis că vor candida la alegerile locale din 5 noiembrie pe listele Platformei DA. Aceștia s-au declarat dezamăgiți de acțiunile politice manifestate de reprezentanții puterii locale. „Platforma DA este un partid cu tradiție de luptă împotriva nedreptății, cu o reputație bună, pro-european, care pledează cu adevărat pentru consolidarea autonomiei locale și descentralizarea reală administrativă, financiară, politică”, se menționa în declarația aleșilor locali.

TV8 scrie că printre semnatari se numără atât Alexandru Barbăroșie, cât și Iliev Valeriu dar și Ghenadie Nigai „care au participat la scrutin pe listele PLDM”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: