FOTO Jurnaliștii au confundat-o pe Violeta Ivanov? Procuratura comentează imaginile apărute în presă
Full Article 2 minutes read

FOTO Jurnaliștii au confundat-o pe Violeta Ivanov? Procuratura comentează imaginile apărute în presă

După ce în spațiul public au apărut informații însoțite de imagini precum că ex-deputata Violeta Ivanov, plasată în arest la domiciliu, ar fi fost surprinsă în incinta Centrului multifuncțional Chișinău din sectorul Ciocana, reprezentanții Procuraturii Anticorupție reacționează și spun că persoana vizată în imaginile apărute în presă nu este ex-deputata Ivanov. 

Procuratura Anticorupție informează că s-a autosesizat în baza informațiilor apărute în spațiul public, care o vizează pe ex-deputata Violeta Ivanov, plasată în arest la domiciliu, precum că ar fi fost surprinsă în incinta Centrului multifuncțional Chișinău din sectorul Ciocana mun. Chișinău.

Prin urmare, în rezultatul verificărilor efectuate, fiind ridicate și vizualizate imaginile video din incinta Centrului multifuncțional Chișinău din sectorul Ciocana mun. Chișinău, s-a constatat că persoana vizată în imaginile apărute în presă nu este ex-deputata Violeta Ivanov.

„Respectiv, fiind identificată și audiată în calitate de martor persoana care apare în imagini, aceasta a relatat procurorilor asupra circumstanțelor aflării sale în incinta centrului multifuncțional”, comunică reprezentanții Procuraturii Anticorupție.

În circumstanțele expuse, procurorii anticorupție declară că nu au identificat careva temeiuri în vederea intervenirii cu anumite acte de reacționare pentru pretinse acțiuni de încălcare a obligațiunilor stabilite în mandatul de arest la domiciliu, în ceea ce o privește pe ex-deputata Violeta Ivanov.

În data de 21 februarie, Jurnal TV declara că fosta deputată Violeta Ivanov ar fi fost surprinsă de un telespectator în oraș. Mai exact, ex-deputata ar fi fost văzută la oficiul cadastral din sectorul Ciocana. „Pe la ora 12:00 a aparut Violeta Ivanov. Și-a făcut tranzacții de averi pentru cineva, adică erau două persoane. Dânsa era condusă de un bărbat. Ce arest la domiciliu?”, a declarat telespectatoarea televiziunii.

FOTO Jurnaliștii au confundat-o pe Violeta Ivanov? Procuratura comentează imaginile apărute în presă

jurnal.md

De menționat că în data de 10 februarie curent, ex-deputata Violeta Ivanov a fost plasată în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de magistrații de la Curtea de Apel Chișinău. Instanța a decis să o plaseze pe Ivanova în arest la domiciliu pentru 20 de zile. Această perioadă include și timpul în care a fost în detenție la Centrul Național Anticorupție.

Ex-deputatei i s-a interzis să părăsească locuința, precum și să comunice cu inculpații din dosar.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: