FOTO Maia Sandu a discutat cu un senator și un congresmen despre cum SUA pot să ajute Moldova să facă mai ușor față provocărilor
Full Article 2 minutes read

FOTO Maia Sandu a discutat cu un senator și un congresmen despre cum SUA pot să ajute Moldova să facă mai ușor față provocărilor

Provocările de securitate din regiune, impactul acestora asupra Republicii Moldova, precum și modul în care Statele Unite pot să ajute țara noastră să le depășească – au fost puse în discuție de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu oficiali americani, în timpul vizitei sale în SUA pe 12 și 13 mai.

Potrivit Președinției, Maia Sandu s-a întâlnit, în marja Convenției Moldo-Americane de la Chicago, cu senatorul democrat Dick Durbin și cu congresmenul republican Mike Lawler. Oficialii au discutat despre relațiile bilaterale moldo-americane, precum și despre securitatea din regiune ș impactul războiului asupra Moldovei. Președinta a mulțumit cu această ocazie pentru asistența pe care a primit-o Republica Moldova în cei 30 de ani de colaborare pentru a avea o democrație mai puternică.

FOTO Maia Sandu a discutat cu un senator și un congresmen despre cum SUA pot să ajute Moldova să facă mai ușor față provocărilor

Maia Sandu/Twitter

Aflată într-o vizită oficială în SUA, președinta Maia Sandu a discutat și cu Erin McKee, administratoare adjunctă a USAID pentru Biroul Europa și Eurasia, despre asistența pe care USAID a oferit-o Republicii Moldova de-a lungul anilor, și în special de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. La fel, s-a vorbit și despre noi posibilități de finanțare care să ajute guvernul la accelerarea consolidării democrației și creșterii economice prin proiecte de infrastructură, transport și cele care sporesc reziliența energetică.

Conform sursei citate, lidera de la Chișinău și-a exprimat recunoștința pentru susținerea oferită prin USAID de guvernul SUA, pentru creșterea democrației și a economiei Republicii Moldova.

„Cu sprijinul USAID am dezvoltat domenii cheie ale economiei precum tehnologiile informaționale și industriile creative, sectoarele agricol și de vinificație, industria ușoară, dar și mediul de afaceri”, a declarat Maia Sandu.

FOTO Maia Sandu a discutat cu un senator și un congresmen despre cum SUA pot să ajute Moldova să facă mai ușor față provocărilor

Maia Sandu/Twitter

Amintim că președinta Maia Sandu a întreprins o vizită de lucru în Canada, pe 11 mai, iar pe 12 și 13 mai a plecat în Statele Unite ale Americii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: