Iranul impune universitățile să separe studenții bărbați de femei
Full Article 2 minutes read

Iranul impune universitățile să separe studenții bărbați de femei

Consiliul studenților de la Universitatea Ferdowsi din orașul iranian Mashad a avertizat că oficialii universității vor separa bărbații de femei la cursurile din acest an școlar, scrie Europa Liberă România

Consiliul național al studenților din Iran a publicat pe 28 august fotografii cu un memorandum intern al Facultății de Matematică din Universitatea Ferdowsi, în care se poate vedea ordinul de a segrega sălile de clasă. Mesajul fusese transmis de către vicepreședintele universității către decanul facultății de matematică. Se precizează că mesaje similare vor fi emise și către alți decani.

Sursa menționează că în directivă se face referire la decizia Consiliului Suprem al Revoluției Culturale, care impune cu strictețe normele islamice în învățământul superior, inclusiv prin separarea bărbaților de femei.

Segregarea pe gen este o problemă delicată în universitățile iraniene de multă vreme. În ultimele patru decenii, diverse facilități ale universității, precum bibliotecile sau cantinele, au implementat politica de segregare, în ciuda protestelor studenților. Au fost înființate chiar și universități doar pentru bărbați sau doar pentru femei.

În ciuda acestor măsuri, unele cursuri au rămas deschise tuturor studenților, mai ales în urma constrângerilor financiare sau ale comunității studenților.

Studenții iranieni, ca în multe alte țări, sunt printre grupurile cele mai active politic, comunică sursa. Ei se luptă de mai multe decenii pentru relaxarea normelor sociale și politice din regimul iranian extrem de strict. Conform agenției de știri HRANA din Iran, cel puțin 700 de studenți au fost arestați recent, inclusiv în cadrul protestelor de după moartea Mahsei Amini. Mulți dintre ei au fost bătuți sau biciuiți în închisoare, iar zeci de studenți au fost exmatriculați.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: