Janis Mazeiks, dezamăgit de demiterea vicepreședintelui legislativului de la Comrat: „Autoritățile Găgăuziei iau calea izolării”
Full Article 2 minutes read

Janis Mazeiks, dezamăgit de demiterea vicepreședintelui legislativului de la Comrat: „Autoritățile Găgăuziei iau calea izolării”

Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, se declară dezamăgit de demiterea vicepreședintelui Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Alexandr Tarnavski. Înaltul oficial european susține că vestea l-a întristat în condițiile în care Tarnavski a fost una dintre persoanele care a promovat activ ideea păstrării unui dialog între Chișinău și Comrat. Precizările au fost făcute în cadrul ediției din 7 mai a emisiunii „Новая неделя” de la TV8.

Pentru mine personal, este o veste foarte nefericită, întrucât domnul Tarnavski a fost unul dintre cei care au promovat activ ideea dialogului dintre Chișinău și Comrat. Aceasta este calea care, din punctul nostru de vedere, este necesară”, a declarat Mazeiks.

Ambasadorul UE la Chișinău a subliniat că principiul autonomiei este important pentru Uniunea Europeană, însă a mai spus și că statul trebuie să poată funcționa ca un tot întreg.

Este cu siguranță alarmant că autoritățile din Găgăuzia iau din ce în ce mai mult calea autoizolării”, a menționat Janis Mazeiks. Ambasadorul și-a mai exprimat speranța că decizia privind revocarea din funcția a lui Alexandr Tarnavski poate fi anulată.

Janis Mazeiks a mai menționat că Chișinău mai are timp să stabilească un dialog cu malul stâng al Nistrului și să explice cetățenilor de acolo și chiar pretinselor autorități de la Tiraspol care sunt beneficiile integrării europene. Oficialul a mai spus că nu vede niciun risc de subminare a proceselor democratice din Republica Moldova prin intermediul regiunii transnistrene.

***

Alexandr Tarnavski a fost demis din funcția de vicepreședinte al APG pe 7 mai. Nouăsprezece deputați locali au votat pentru, iar unul – împotrivă. Alți 13 deputați de la Comrat nu au votat.

Cu toate că a fost demis din funcția de vicepreședinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Alexandr Tarnavski va rămâne deputat APG.

Alexandr Tarnavski a criticat în repetate rânduri acțiunile bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, și restului conducerii autonomiei, din cauza legăturilor cu oligarhul fugar Ilan Șor. Acesta a pledat pentru dialogul Comratului cu Chișinăul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: