Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”
Full Article 12 minutes read

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Tenismena din România Sorana Cîrstea s-a pomenit în mijlocul unui scandal la începutul lunii iulie. Aceasta a distribuit pe contul ei de Instagram un story cu mesajul: „Faceți bărbații din nou masculini. Faceți femeile din nou feminine. Faceți copiii din nou inocenți”. Inspirată de postarea sportivei din România, administratoarea canalului de Telegram a NM, Kate Dmitrieva a decis să afle care sunt viziunile actuale privind moda masculină și cea feminină, și să le testeze la „proba timpului”. 

Atât presa sportivă, cât și publicul de rând au încercat să înțeleagă ce a vrut să spună Sorana Cîrstea. Unii au îndemnat-o să meargă la bucătărie, dacă susține atât de mult valorile tradiționale, deoarece sportul  – nu este o treabă pentru „femei”. Aceasta a mai fost învinuită de homofobie și de ură față de persoanele LGBT+. Alții, însă au susținut tenismena.

La rândul ei, Sorana a negat faptul că postarea ei ar lovi în comunitatea LGBT+. Ea a negat, dar nu a fost crezută nici de cei care au condamnat-o, nici de cei care au susținut-o. Susținerea acesteia s-a bazat pe faptul că opiniile lor au fost împărtășite nu de oricine, dar de către o renumită tenismenă și este neplăcut să te desparți de această (posibilă) iluzie.

Aici ar putea apărea o întrebare logică. Ce legătură are LGBT+ și în special homosexualii cu postarea Soranei Cîrstea? Răspunsul la această întrebare este ușor de găsit datorită tocmai celor care au susținut tenismena. Unii dintre aceștia au scris despre persoanele transgender din sport și din viața de zi cu zi. Alții s-au plâns de „metrosexuali, care sunt din ce în ce mai numeroși”, făcând aluzie la bărbații care își permit greșeala de neiertat de a se îngriji, de a introduce elemente tradițional feminine în garderoba lor, etc. Și toți sunt cu siguranță gay, nu există niciun fel de îndoială. Deși nimeni nu recunoaște dacă a verificat sau nu acest fapt.

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Postarea tenismenei, care a provocat scandalul

Tema împărțirii garderobei, a accesoriilor, a procedurilor cosmetologice pentru bărbați și pentru femei este una veche, dar nu pare atât de semnificativă. Până în momentul în care îi veți întâlni pe cei care consideră că nu ar fi trebuit să le permită femeilor să poarte pantaloni și că aceasta va provoca sfârșitul lumii. Sau că cămășile roz pentru bărbați sunt curată propagandă a LGBT și că manichiura pentru bărbați este principala amenințare la adresa umanității. Nu războaiele, nu schimbările climatice și nici măcar Facebook-ul. Vezi Doamne așa a fost mii de ani, chiar și străbunicele noastre au purtat tocuri atunci când mergeau să hrănească gâștele. Ei bine, haideți să aruncăm o privire asupra viziunilor actuale despre moda bărbaților și cea a femeilor și, de asemenea, să le verificăm la proba timpului.

De la persani, la birou

Există destul de multe articole vestimentare „tipic feminine”, dar vom examina trei dintre ele: fusta, rochia și pantofii cu toc. Cu tocurile totul este cât se poate de simplu. Aceste instrumente de tortură sunt un simbol al feminității și un punct obligatoriu în unele coduri vestimentare pentru  birou. Nu înțeleg de ce, dar unii bărbați au decis să-și distrugă și ei picioarele. Deci, acești bărbați distrug bărbăția, scuzați, masculinitatea. La urma urmei, tocurile sunt dintotdeauna un teritoriu al femeilor. Așa ar fi trebuit să fie, dar în realitate nu prea este așa. Istoria bărbaților (ne)pe tocuri a început, cel mai probabil, cu călăreții perși în secolul al X-lea. Mai târziu, acest gen de încălțăminte a apărut în Europa și era extrem de popular, inclusiv în rândul nobilimii de gen masculin. Aspectul tocurilor a variat și el: de la unul microscopic la unul destul de vizibil, de la îngust la lat.

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Ludovic al XIV-lea și tocurile sale

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Pantofi persani pentru bărbați. Secolul al 17-lea

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Model de pantofi pentru bărbați. Europa. Secolul al 17-lea

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

David Bowie, 1973

Cât despre fuste și rochii, trebuie să precizăm ce anume considerăm noi o fustă și o rochie. Ați înfășurat în jurul corpului o bucată de țesătură la nivelul axilelor – felicitări, aveți o rochie. Ansamblul a căzut până la buric – probabil că aceasta este deja o fustă. Aproximativ așa ne imaginăm adesea bărbații primitivi, care, în mod surprinzător, reprezintă pentru unii un etalon al masculinității.

Ne ghidăm acum de această idee privind masculinitatea, care, în limitele valorilor tradiționale, coincide aproximativ în toată Europa și nu doar. Țările estice, în viziunea unei anumite părți a populației occidentale, în general sunt un exemplu la acest capitol. Cred că știți ce voi scrie în continuare. Grozav. Atunci mă voi limita doar la a enumera pur și simplu exemple de țări sau regiuni în care astfel de piese vestimentare au fost folosite de bărbați, chiar și în această perioadă ciudată dintre omul primitiv și cântărețul Harry Styles în rochie. Scoția, Albania, Fiji, Bhutan, Maroc etc. Nu putem să nu amintim de ținuta religioasă tradițională. Gata, am amintit.

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Cinci romani

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Trei albanezi și o albaneză

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Un Harry Styles. Revista Vogue din SUA

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Aici cineva a semnat în locul meu. Acuarele F.G. Solnțeva „haine ale statului rus”

S-au dat cu fard

În zilele noastre, se pare că machiajul pentru bărbați este permis doar celor care lucrează la televiziune și lui Filip Kirkorov. Ei bine, Găgăuzia este o regiune tradiționalistă, dar acolo Kirkorov era foarte așteptat. Am fost mereu surprinsă de talentul acestui om de a balansa între fanii cu valori tradiționale și… între toți ceilalți. Despre Kirkorov a fost deja un articol întreg.

Adepții valorilor tradiționale cred, de obicei, că principala amenințare vine din Occident. În cazul manichiurii, în principiu, așa și s-a întâmplat, dar iată cât privește machiajul, în conștiința tineretului de astăzi, K-pop-ul a luat-o înainte occidentalilor fără suflet. Coreea, Estul, aș spune chiar Estul foarte îndepărtat. Poate fi considerată aceasta o lovitură în piept sau nu doar o lovitură în piept – este o problemă discutabilă. În plus, ochii fardați și buzele rujate ale unor artiști din acel gen – sunt doar jumătate de necaz. Dacă ar fi să facem o incursiune în istoria machiajului masculin din Europa, atunci ar trebui să pomenim și de pudra albă aplicată pe toată fața pentru a părea mai palizi sau mai puțin afectat de ciumă, și buzele rujate la cererea regelui francez și pigmentul roșu de pe obrajii străvechilor romani. Oamenii care își amintesc de ORT probabil nu i-au uitat nici pe David Bowie, Prince, adepții mișcării punk, pe goți, pe Dzhigurda și alții care au vopsit nu doar gardurile de la țară.

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Femei și bărbați egipteni

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Bărbat pudrat cu pulbere de plumb

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Park Jihoon mirat

Cromoterapia

Urmează rubrica noastră (ne)permanentă „Povești de la jobul, la care nu am rezistat nici măcar șase luni”.  Am lucrat puțin în calitate de profesoară de limba engleză la o școală-grădiniță. Într-o zi, înainte de lecție, am observat că un grup de băieți s-a adunat în jurul unui alt băiat. Și nu pentru a-i spune o poveste, ci pentru a-l demoraliza. L-au numit în tot felul, au încercat să-i ia ceva. Și era clar că nu este primul incident de acest fel. Cuvintele, pentru care urmează interdicția în chat-ul NM, erau pronunțate clar, de parcă copilul ar fi repetat textul în fața unei oglinzi. Ei înșiși au spus că băiatul se face „vinovat” nu pentru prima dată. Ce a făcut el atât de îngrozitor? S-a dovedit că copilul – oh, nu, luați copiii din fața ecranelor, șoc, senzație –avea un penar de „culoare de fetiță”. Cortina. L-am susținut pe băiat (și bunul simț) și, din câte știu, nu s-au mai atins de el. Ceea ce nu pot spune despre mine.

Mai târziu, am aflat că una dintre rudele participanților la acest spectacol color planifica să depună o plângere. Pe numele meu. Motivul este la fel de logic ca și motivul agresiunii. Esența – distrug cultivarea valorilor tradiționale în școală. Mi-au transmis chiar și formularea exactă din plângerea ce urma să fie depusă, dar nu vreau să vă rănesc cu expresia „promova feminismul”. Oh, scuze, nu mi-a reușit. Persoana a fost convinsă totuși să nu se facă de rușine. Dar să vedem de ce a suferit băiatul și aproape că a avut de suferit Direcția locală de Învățământ (dacă râzi prea tare, ar putea să te doară).

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Jacqueline Kennedy

Roz – pentru fete, albastru – pentru băieți. Evident și simplu. În limba rusă, chiar și relațiile între persoane de același sex sunt uneori catalogate conform acestor culori. Se pare că o astfel de divizare s-a infiltrat adânc în conștiința noastră, de parcă ar exista încă de pe vremea maimuțelor. Dar nu este așa. În Europa, încercările de a separa culorile în categoria pentru bărbați și pentru femei au durat relativ mult timp. Dar aproape niciuna dintre ele nu a avut atât de mult succes încât să prindă rădăcini și să ajungă drept o normă până în zilele noastre. Unii cred că rădăcinile divizării culorilor în funcție de sex se trag în Europa de Est de la conducătorul Imperiului Rus, Pavel I. Cică, conform decretului său, ducesele erau decorate chiar de la naștere cu o panglică roșie, iar ducii – cu una albastră. Dar, dacă ne uităm mai bine la imaginile din acele vremuri, acest fapt nu a avut o influență prea marea în alegerea culorilor pentru fete și băieți.

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Karl Bryullov „Călăreața”. 1832.

Potrivit unei versiuni mai vehiculate: această normă și-ar avea originea în Statele Unite ale Americii. Posibil că totul a început de la două Prime Doamne ale Statelor Unite – Mamie Eisenhower și Jacqueline Kennedy. Ambele erau mari amatoare de roz, iar Maimie era adesea menționată în titlurile presei alături de această culoare. Desigur, nu putea lipsi marketingul și  comoditatea în afaceri. Existența culorilor specifice fetelor și băieților simplifica foarte mult strategiile de producere a îmbrăcămintei pentru copii. Iar mai târziu, rozul a început să apară în majoritatea reclamelor adresate femeilor. Și nu întotdeauna produsele reclamate erau destinate femeilor. Nu sunt puține cazurile când producătorii pot lua orice produs, îl vopsesc în roz și atât. Felicitări, aveți un produs pentru femei/fete. De exemplu, articole de papetărie: pixuri, caiete și, bineînțeles, penare. Este mult mai înțelept atunci când alegi ceva să te bazezi pe gustul tău, iar atunci când vine vorba de îmbrăcăminte, să ții cont de trăsăturile persoanei: culoarea ochilor și a părului, nuanța pielii etc. Deși, poate că nu e așa. În așa caz, scrieți cerere.

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Mamie Eisenhower

Dacă e să revenim la scandalul cu tenismena din România, „metrosexualii” și persoanele transgender, aș vrea să remarc o ciudățenie pe care am observat-o în urmă cu ceva timp. Anumite persoane sunt gata să reacționeze instantaneu la orice manifestare lipsită de masculinitate sau feminitate cu ajutorul unor fraze de genul „uite-te cum s-a machiat, oare așa trebuie să arate un bărbat” sau „de ce te-ai îmbrăcat ca un bărbat, nu semeni deloc cu o femeie”. S-ar părea că pentru acești oameni contează doar exteriorul, iar partea biologică și identificarea sunt un fleac. Dar apoi accesăm pagina oricărei persoane transgender și vedem exact contrariul. La exterior, o femeie absolut tipică, conform tuturor standardelor posibile, uneori chiar și după operații și hormoni. Dar oricum „un bărbat”. Aceeași poveste este și în cazul bărbaților transgender. Interesant, foarte interesant. Orice ai face, nu este ceea ce trebuie. Are rost să mai încerci atunci?

Cititorul mă poate întreba, care este totuși gândul final, morala, sensul acestui text? Am răspuns mai sus. Nu există niciun sens. Este nonsens să ne ținem morțiș de actualele norme privind aspectul masculin și feminin, deoarece istoria a demonstrat deja că ele sunt schimbătoare. Dacă îți place așa, e grozav, dar asta nu ar trebui să fie neapărat pe gustul tuturor. Nu are sens să evaluezi calitățile personale, orientarea și semnul zodiacal în funcție de ce poartă persoana. Și cu siguranță nu are rost să încerci să jignești sau să tratezi oamenii urât dacă aceștia nu se îmbracă suficient de feminin sau masculin. Și acest lucru nu este înnăscut, după cum vedem, el vine odată cu educația și cultura. De câte știri mai este nevoie despre agresarea din cauza părului lung, a pantalonilor în carouri sau a unei culori greșit alese pentru a înțelege un lucru simplu. Dacă nu îi vom învăța pe copii lucruri rezonabile și pozitive dar le vom turna doar îngrășământ, nu avem nicio siguranță că din aceste capete va crește ceva bun. Bunătatea, onestitatea și dreptatea sunt mai importante decât culoarea tricoului.

Moldova, amenințată de „bărbații în fustă”? Kate Dmitrieva, despre „bărbații masculini” și moda „feminină”

Și ultima. Deseori, atunci când este abordată această temă apare replica: voi vreți ca TOȚI bărbații să se machieze, să poarte rochii, ciorapi, tocuri, machiaj? Și aici eu văd încă o problemă. Repet, nu este necesar să fim toți la fel. Actuala generație cu milioanele lor de tiktok-estetic își dezvoltă încet capacitatea de ași pune în evidență individualitatea și de a ieși din tipare, fără ași face prea mari griji despre părerea majorității, dar mai mult bazându-se pe propriile gusturi (sper). Sunt fetițe cărora le place să fie feminine, sunt altele cărora le place altceva. La fel e și cu moda masculină. Să poarte fiecare ceea ce-i place. Ar putea urma replica, ce mai înseamnă „fiecare ce vrea”? Dar dacă persoana vrea să umble cu fundul gol, îngrozitor, ce fel de propagandă mai e și asta. La aceste întrebări pot răspunde doar cu tăcere. Ne vedem în internet.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: