Moldoveanul, învinuit că și-a violat și șantajat fosta noră, riscă până la 10 ani de închisoare. A fost trimis pe banca acuzaților
Full Article 2 minutes read

Moldoveanul, învinuit că și-a violat și șantajat fosta noră, riscă până la 10 ani de închisoare. A fost trimis pe banca acuzaților

Bărbatul din Dondușeni, învinuit de șantajarea cu poze intime și violarea fostei nurori în Germania, a fost trimis pe banca acuzaților. Precizările au fost făcute, pe 9 iunie, de reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Bărbatul riscă până la 10 ani de închisoare și amendă de până la 117.500 lei.

PCCOCS anunță trimiterea în judecată a dosarului penal în privința bărbatului, învinuit de șantajarea cu poze intime și violarea fostei nurori în Germania, în 2022.

Femeia cu vârsta de 30 de ani este din Edineț și are doi copii cu feciorul inculpatului, revenit în Moldova din Germania, de care divorțase cu aproximativ jumătate de an în urmă.

Cu puțin timp în urmă, fostul socru din Dondușeni, cu vârsta de 51 de ani, divorțase și el și se afla la muncă în Germania.

Acolo, acesta o fotografiase nud, pe ascuns, prezumptiv în perioada în care locuiau acolo de comun, ca familie extinsă. Ulterior, începând din iulie 2022 acesta-i solicitase femeii onorarea unui pretins împrumut de aproape 40.000 lei, cu amenințarea răspândirii imaginilor ei intime. Femeia a sosit la inculpat din alt oraș din Germania, unde i-a înmânat o parte din  bani, moment în care acesta a întreținut cu ea un act sexual forțat, pe care l-a înregistrat video, fără știrea ei”, amintesc procurorii.

Peste aproximativ trei săptămâni, comunică PCCOCS, acesta le-a prezentat mai multor persoane imaginile intime cu fosta noră.

La revenirea în Moldova, femeia a depus plângere la autorități, iar la sfârșitul anului 2022 când bărbatul reveni în țară încerca să plece în Europa, a și fost reținut și plasat în arest preventiv, la solicitarea procurorilor PCCOCS”, susțin reprezentanții Procuraturii.

Acum, procurorii au trimis dosarul penal în instanță, iar Judecătoria Edineț, sediul Dondușeni urmează să se pronunțe, timp în care inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Bărbatul riscă până la 10 ani închisoare și amendă de până la 117.500 lei.

Anterior, acesta fusese condamnat în alte două cazuri, în raport cu alte victime, cu suspendarea executării pedepsei cu închisoarea – pentru vătămare corporală, în perioada în care victima infracțiunilor de acum avea doi ani, precum și pentru furt, atunci când aceasta avea vârsta de 10 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: