Peste 1 000 de școli și grădinițe nu au activat pe 9 ianuarie, din cauza intemperiei. Datele Ministerului Educației
Full Article 2 minutes read

Peste 1 000 de școli și grădinițe nu au activat pe 9 ianuarie, din cauza intemperiei. Datele Ministerului Educației

Din cauza ninsorilor abundente din ajun, 1 002 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar, gimnazial și liceal și-au prelungit vacanța de iarnă sau nu au activat astăzi, 9 ianuarie, urmare a deciziilor adoptate de autoritățile publice locale. Cele mai multe dintre acestea – 293, sunt din municipiul Chișinău. Datele au fost prezentate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), într-un comunicat.

La Anenii Noi au rămas închise 54 de școli și grădinițe, Bălți – 23, Cantemir – 28, Călărași  – 26, Căușeni – 30, Cimișlia – 19, Criuleni – 29, Dubăsari – 13, Fălești – 33, Florești – 45, Glodeni – 24, Leova – 14, Ialoveni – 33, Nisporeni – 32, Ștefan Vodă – 26, Orhei – 47, Rezina – 25, Sîngerei – 39, Strășeni – 25, Șoldănești – 20, Telenești – 30, Ungheni – 45, Taraclia – 31.

Potrivit MEC, alte 24 de școli din țară au desfășurat lecțiile în regim online.

În același timp, în unele raioane, școlile și-au reluat procesul educațional începând cu ziua de astăzi, 9 ianuarie. Este vorba de Basarabeasca, Briceni, Cahul (cu excepția unei instituții de învățământ), Dondușeni, Drochia, Edineț, Hîncești ( cu excepția a 8 școli), Ocnița, Rîșcani, Soroca și UTA Găgăuzia (cu excepția a 8 instituții de învățământ).

Școlile care au prelungit vacanța vor stabili modalitatea de recuperare a orelor în comun cu organele locale/municipale de specialitate”, se arată în comunicatul MEC.

Ministerul Educației și Cercetării a menționat că va continua să monitorizeze activitatea instituțiilor afectate de condițiile meteorologice și în următoarele zile.

***

Precizăm că în Republica Moldova este Cod galben de ninsori, vânt puternic și temperaturi scăzute, de până la -15 grade Celsius. Autoritățile îndeamnă oamenii să nu pornească la drum în cazul în care nu se confruntă cu situații de urgență.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: