Prodan explică de ce Lăutarii lui Botgros au fost remunerați cu 100 mii lei, iar orchestra TRM cu 5 mii
Full Article 3 minutes read

Prodan explică de ce Lăutarii lui Botgros au fost remunerați cu 100 mii lei, iar orchestra TRM cu 5 mii

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a venit cu reacție, după ce pe 10 iulie în presă au apărut informații cu privire la onorariile achite artiștilor care au evoluat pe 21 mai în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), la concertul dedicat evenimentului „Moldova Europeană”. Oficialul confirmă sumele vehiculate, nu și numele artiștilor care le-ar fi ridicat.

„Sumele sunt adevărate, pentru că sunt bazate pe răspunsul nostru. Ceea ce ține de lista și atribuția unei sume către un artist sau altul, înțeleg că este o presupunere a dânșilor. (…) Noi am făcut publice onorariile instituțiilor publice, hașurând informațiile despre artiștii privați, dar nu e greu de presupus cine și cât a primit. De aceea nu putem nici să confirmăm, nici să infirmăm informația expusă în acea schemă făcută publică. (…) Mie în genere nu îmi place să ne uităm în buzunarul artistului, pentru că oricât de mult nu ar primi, oricum valoarea artistului este mai mare”, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Oficialul a comentat acuzațiile potrivit cărora statul ar fi achitat diferit artiștii care au evoluat în cadrul evenimentului. În mod special, Prodan s-a referit la banii ridicați de „Lăutarii” lui Botgros (100 mii lei) și Orchestra Companiei „Teleradio-Moldova” (5 mii lei). Potrivit ministrului, corul de la TRM ar fi evoluat pro-bono (gratuit), astfel încât banii trecuți în răspunsul oficial ar fi, de fapt, cheltuielile pentru transport – „ca să nu vină cu troleibuzul”. Prodan explică, de asemenea, că prezența scenică a celor două colective a fost diferită. Potrivit lui, în timp ce Orchestra TRM a cântat un singur cântec, cu o durată de aproximativ 3-4 minute, „Lăutarii” lui Botgros s-au aflat pe scenă în jur de 2 ore.

Oficialul declară că în timp ce unii artiști au solicitat onorari, alții au ales să cânte pro-bono. Între ei este și soprana Valentina Nafornița. „Persoanelor fizice care au participat în acest concert li s-a propus un onorariu mai comun. Pe de altă parte, avem și formații care prevăd mai mulți oameni, cu sonorizare, etc, avem și formații sau artiști care dețin drepturi de autor. (…) Nu am putut impune și nu vrem să impunem participarea pro-bono. Toate onorariile au la baza lor atât bunul simț, cât și transparența și legalitatea”.

Amintim că activistul Vitalie Sprînceană a publicat pe 10 iulie răspunsul Ministerului Culturii pentru Asociația Obștească Centrul pentru Politici, Inițiative și Cercetări „Platforma” pe care o conduce. Conform documentului, Ministerul ar fi cheltuit pentru prestația artiștilor în jur de 470 mii lei. Astfel, în timp ce unii artiști care au evoluat pe scenă pe 21 mai au fost remunerați cu câte șase mii, alții au ridicat și câte 100 mii lei. Onorariile acordate au stârnit un val de critici în societate. Drept urmare, activistul Ion Andronachi a cerut demisia lui Prodan din funcție. Potrivit Guvernului, statul a cheltuit, în total, 4,7 milioane lei pentru organizarea evenimentului, inițiat de președinta Maia Sandu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: