Rezultate finale: în Duma de Stat au acces cinci partide. Ce formațiune a susținut majoritatea cetățenilor ruși din Transnistria?
Full Article 3 minutes read

Rezultate finale: în Duma de Stat au acces cinci partide. Ce formațiune a susținut majoritatea cetățenilor ruși din Transnistria?

Comisia Electorală Centrală de la Moscova a publicat rezultatele finale ale celor mai recente alegeri legislative. Astfel, în Duma de Stat, au acces cinci formațiuni. Cele mai multe voturi le-a acumulat partidul pro-prezidențial „Rusia Unită”, care a obținut majoritatea constituțională. În același timp, rezultatele arată că 76,42% dintre cetățenii ruși care și-au exercitat dreptul de vot în Transnistria au susținut Partidul „Rusia Unită”.

Pentru prima oară în ultimii 20 de ani, în Duma de Stat de la Moscova au acces cinci partide și nu patru. Cele mai multe mandate le-a obținut partidul al cărui lider, de facto, este președintele Rusiei, Vladimir Putin, „Rusia Unită” («Единая Россия») –  49,82%. Pentru Partidul Comuniștilor au votat 18,93%, pentru Partidul Liberal Democrat  – 7,55%, iar pentru „Rusia corectă – pentru Adevăr” («Справедливая Россия — За правду») – 7,46%. În premieră, în organul legislativ, a acces și Partidul „Oameni Noi” («Новые люди») – 5,32%. Restul formațiunilor politice nu au reușit să depășească pragul de 5%. Rata de participare la secțiile de votare a constituit 51,68%.

Pentru cetățenii ruși care locuiesc în stânga Nistrului au fost deschise 27 de secții de votare. La scrutin au participat 59 233 de cetățeni ruși.

„Rezultatele finale arată că pentru „Rusia Unită” au votat 45 263 de alegători, adică 76,42%. Pentru Partidul Liberal Democrat au votat 3 635 de oameni — 6,14% dintre alegători. Pentru Partidul Comuniștilor  — 3022 alegători sau 5,1%. 1 178 locuitori ai Transnistriei (1,99% dintre alegători) au optat pentru Partidul „Oameni Noi””, se arată în comunicatul de presă publicat de administrația de la Tiraspol.

Amintim că, în premieră, alegerile legislative din Rusia s-au desfășurat timp de trei zile, din 17 până în 19 septembrie. În Transnistria, pe 17 și 18 septembrie au fost deschise patru secții de votare la Tiraspol și Tighina. Pe 19 septembrie, în regiunea transnistreană au fost deschise toate cele 27 de secții.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) și-a exprimat nemulțumirea față de această decizie, comunicându-i părții ruse lipsa impedimentelor pentru deschiderea secțiilor de votare în localitățile aflate sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova. În context, MAEIE a solicitat părții ruse „să se abțină de la deschiderea celor 27 de secții de votare”, având în vedere imposibilitatea asigurării condițiilor de securitate necesare pentru desfășurarea scrutinului. Demersul autorităților de la Chișinău a fost susținut și de Ministerul Afacerilor Externe a României.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: