România, principalul partener comercial al Moldovei. Ambasador: „A depășit cu foarte mult Rusia”
Full Article 2 minutes read

România, principalul partener comercial al Moldovei. Ambasador: „A depășit cu foarte mult Rusia”

România a devenit primul partener comercial al Republicii Moldova, devansând cu mult Federația Rusă şi alte state partenere ale țării noastre. Totodată, România este primul investitor „străin” cu peste 400 de milioane de euro, a declarat, marți, 27 februarie, ambasadorul țării noastre în România, Victor Chirilă, scrie Digi24.ro.

„Republica Moldova a semnat în 2014 acordul de asociere în Uniunea Europeană (UE). De asemenea, a semnat şi acordul de liber schimb comprehensiv şi aprofundat cu UE. Din acel moment, pe durata a 10 ani, comerțul nostru cu România s-a triplat, de la un miliard de euro la trei miliarde de euro. (…) România a devenit astăzi primul partener comercial al Republicii Moldova, devansând cu mult, cu foarte mult, Federația Rusă şi alte state partenere ale Republicii Moldova”, a precizat Victor Chirilă.

Acesta a afirmat că România a investit peste 400 de milioane de euro în Republica Moldova, în timp ce Moldova a investit în statul vecin peste 80 de milioane de euro.

„Până în prezent, investitorii din Republica Moldova au investit, conform datelor oficiale, peste 80 de milioane de euro. Dacă avem în vedere faptul că mulți cetățeni din Republica Moldova își înregistrează firmele şi activitățile lor aici, în România, în baza pașaportului românesc, putem spune că această sumă este mult mai mare”, a mai spus ambasadorul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: