Străinii care merg în Rusia ar putea fi obligați să semneze un „acord de loialitate”. Li se va interzice să critice autoritățile
Full Article 2 minutes read

Străinii care merg în Rusia ar putea fi obligați să semneze un „acord de loialitate”. Li se va interzice să critice autoritățile

Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei propune introducerea conceptului de „acord de loialitate” pentru cetățenii străini care intră în țară, scrie Meduza cu referire la agenția TASS, care citează un proiect de lege în acest sens.

„Consimțământul de loialitate este permisiunea organelor de stat ale Federației Ruse pentru intrarea unui cetățean străin în Federația Rusă, pe de o parte, și consimțământul unui cetățean străin, exprimat prin intrarea în Federația Rusă, în conformitate cu interdicțiile stabilite pentru a proteja interesele naționale ale Federației Ruse, pe de altă parte”, se arată în document.

Proiectul stipulează că, în timp ce se află în Rusia, unui străin îi este interzis „să împiedice activitățile autorităților publice ale Federației Ruse, să discrediteze sub orice formă politica de stat externă și internă a Federației Ruse, autoritățile publice și funcționarii acestora”.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat, străinii ar putea fi nevoiți să asigure că nu vor „arăta lipsă de respect față de diversitatea modurilor de viață regionale și etnoculturale ale populației ruse, a valorilor spirituale și morale tradiționale rusești”.

Nu se precizează când proiectul de lege elaborat de Ministerul Afacerilor Interne este planificat să fie depus la Duma de Stat.

Kommersant reamintește că Ministerul Afacerilor Interne al Federației Ruse a venit pentru prima dată cu ideea de a obliga străinii să semneze astfel de acorduri în 2021, dar apoi nu a ajuns la elaborarea unui proiect de lege corespunzător.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: