Un copil din Transnistria a fost dus în Rusia, după ce ar fi fost răpit acum 11 ani
Full Article 2 minutes read

Un copil din Transnistria a fost dus în Rusia, după ce ar fi fost răpit acum 11 ani

Un băiat de 14 ani, care locuia în regiunea transnistreană, a fost dus în Rusia, la mama sa, care nu l-a văzut de 11 ani. Potrivit presei din Transnistria, copilul fusese luat de tatăl său, după divorț, în pofida deciziei instanței de judecată, care a stabilit că acesta trebuie să locuiască cu mama.

Băiatul, care are acum 14 ani, credea că mama sa a murit. Acesta locuia cu tatăl său în orașul Tighina.

Acum trei luni, pedagogii au alertat protecția copilului, după ce au observat că minorul avea vînătăi. Procuratura a început o anchetă. Din discuțiile cu vecinii, responsabilii pentru drepturile copilului au constatat că acesta este bătut și prost hrănit. Mai mult, adolescentul a scris o cerere, prin care a solicitat să fie luat de lângă tatăl său și plasat într-un centru pentru minori.

În urma verificărilor suplimentare, anchetatorii au depistat că mama băiatului este în viață și locuiește în Rusia. Potrivit acesteia, în 2011, după divorț, instanța din regiunea Nijnii Novgorod a stabilit că băiatul trebuie să rămână alături de mamă. Femeia susține că fostul său soț a răpit copilul și l-a dus în afara țării. Potrivit presei, după ce au locuit o perioadă în Ucraina, în 2015, aceștia s-au mutat în orașul Tighina.

În tot acest timp, femeia și-ar fi căutat copilul. În prezent, minorul se află cu mama sa, iar tatăl său este cercetat penal.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: