„Un trădător”: Comuniștii reacționează, după ce un deputat în Parlament a aderat la partidul lui Nichiforciuc
Full Article 4 minutes read

„Un trădător”: Comuniștii reacționează, după ce un deputat în Parlament a aderat la partidul lui Nichiforciuc

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a venit cu o reacție, după ce fostul deputat comunist Veaceslav Nigai a aderat la Mișcarea „Respect Moldova”, formațiune politică condusă de fostul parlamentar Eugeniu Nichiforciuc. Comuniștii susține că s-au așteptat la această decizie, pe care o cataloghează drept o „trădare” .

„Așa cum era de așteptat, s-a alăturat proiectului politic al lui Eugeniu Nichiforciuc. O, aceasta este o persoană interesantă. Și el a fost cândva membru al PCRM, dar a fugit direct la Plahotniuc. Numele lui este înconjurat de scandaluri, dosare penale și fapte foarte murdare, săvârșit atât ca parte a grupului infracțional al lui Plahotniuc, cât și de către acesta personal. (…) În bună companie este fostul comunist Nigai, căruia îi place să se numească ofițer în legătură cu serviciul său în poliție. (…) Dar aici nu se simte miros de onoare sau demnitate de ofițer”, menționează PCRM în comunicatul emis.

Comuniștii îl acuză pe Nichiforciuc, fost deputat al Partidului Democrat din Moldova, în comunicatul emis, că ar fi fost cel care ar fi încercat să o corupă pe regretata deputată comunistă Elena Bodnarenco, răpusă în 2022 de o boală incurabilă, în 2016.

„Oare trădătorul Nigai nu știa că tovarășul lui de breaslă Nichiforciuc a terorizat-o pe tovarășa noastră Elena Bodnarenco, care ne-a părăsit brusc? Fără ezitare, în prezența altor deputați ai fracțiunii, chiar la o ședință parlamentară, i-a oferit sume fabuloase de bani pentru ca să adere la Plahotniuc. Ea a fost o persoană foarte puternică și sinceră, care nu doar că a respins „ofertele tentante” cu dispreț, dar nu i-a fost teamă să spună acest lucru public. A fost supusă unei presiuni monstruoase, defăimării, a fost blestemată de trădătorii care au râvnit la bani murdari. (…) Nigai i-a trădat amintirea, a scuipat pe mormânt, înțelegându-se chiar cu cel care a devenit, deși indirect, un motiv evident pentru deteriorarea bruscă a sănătății ei”, mai scriu comuniștii.

NM l-a contactat pentru o reacție pe Eugeniu Nichiforciuc. Liderul Mișcării „Respect Moldova” nu a răspuns, însă, deocamdată, solicitării redacției.

Amintim că Veaceslav Nigai, care a părăsit recent Partidul Comuniștilor (PCRM) și fracțiunea parlamentară Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), a anunțat pe 23 octombrie că a aderat la „Respect Moldova”. Eugeniu Nichiforciuc a declarat că prin aderarea lui Nigai formațiunea face un „pas important către o politică mai responsabilă și deschisă”. Detalii – AICI.

***

Mișcarea „Respect Moldova” a fost înregistrată la Agenția Servicii Publice în august, curent. Formațiunea politică este condusă de ex-deputatul Partidului Democrat din Moldova (PDM).

În vârstă de 39 de ani, Eugeniu Nichiforciuc este politician și om de afaceri. A aderat la PDM în anul 2011, iar în urma alegerilor din 2014, a acces în Parlament. La alegerile din 2019 a fost reales în calitate de deputat. În august 2020, Nichiforciuc, împreună cu colegul său Vladimir Andronachi, au fost excluși din PDM de către Biroul Executiv al formațiunii. S-a invocat faptul că cei doi nu mai participau la ședințele fracțiunii democrate din Parlament și nici la acțiunile Partidului Democrat. Ulterior, cei doi au fost acuzați de dirijarea altor plecări de la PDM. În calitate de deputat neafiliat Eugeniu Nichiforciuc a semnat, alături de Partidul Socialiștilor, crearea unei majorități parlamentare pentru o înainta la funcția de premier pe Mariana Durleșteanu.

Acum un an, procurorii anticorupție i-au înaintat învinuirea fostului deputat Nichiforciuc, acuzându-l de săvârșirea infracțiunii de corupere activă. Acesta a promis unei deputate 350 de mii de euro pentru ca să părăsească fracțiunea din care făcea parte.

***

Reamintim în acest context că fosta deputată a PCRM Elena Bodnarenco a declarat public în 2016 că un deputat democrat ar fi încercat să o convingă să plece din PCRM în schimbul unei sume impunătoare de bani şi/sau funcții pentru ea şi apropiații deputatei. Organele de drept au anunțat atunci inițierea unui dosar pe fapte de corupere a unui parlamentar.

Elena Bodnarenco a decedat pe 4 iulie 2022, din cauza unei boli incurabile de care suferea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: