VIDEO Marcel Ciolacu: Două state europene se află, în aceste momente, în război: Ucraina și Moldova
Full Article 3 minutes read

VIDEO Marcel Ciolacu: Două state europene se află, în aceste momente, în război: Ucraina și Moldova

Două state europene se află, în prezent, în război cu Federația Rusă: Ucraina și Republica Moldova. Declarația a fost făcută de premierul României Marcel Ciolacu într-un interviu din 17 martie pentru Digi24. Prim-ministrul de la București a precizat că Ucraina se confruntă cu un conflict armat, iar Moldova – cu unul de tip hibrid. Marcel Ciolacu a spus că va susține candidatura președintei Maia Sandu la alegerile prezidențiale din toamna 2024 pentru că este „singura” soluție ca țara noastră să-și continue cursul pro-european. 

Sunt două state europene, în acest moment, în război. Este Ucraina într-un război armat și Republica Moldova – într-un război hibrid. Este cel mai mare atac asupra unui stat independent în tot ceea ce privește social media, informație, televiziuni. Eu Marcel Ciolacu o susțin pe doamna președinte Maia Sandu, în octombrie, pentru un nou mandat. Este singura soluție ca Republica Moldova să aibe în continuare un traseu european”, a spus Marcel Ciolacu.

Șeful Guvernului de la București consideră că este „datoria” României să ajute în continuare Republica Moldova pentru a contracara războiul hibrid care este dus împotriva acesteia, deoarece în această țară trăiesc români.

Dacă se face sau unirea dintre România și Republica Moldova, primul stat care trebuie să arate acest lucru este Republica Moldova. Așa se pornește unirea. Există o relație instituțională de respect și o susținere din partea statului român. Și nu numai a statului român, și a Statelor Unite ale Americii, și a Germaniei, și a Franței ca Republica Moldova să depășească acest moment dificil. Vreau să vă reamintesc că în Republica Moldova trăiesc români. Acest stat este sustenabil datorită implicării statului român și a României. Și cred că e de datoria noastră, a românilor, de a-i susține în continuare pe românii noștri din Republica Moldova. (…)Mulți dintre ei, dintre români, au dublă cetățenie – cred că peste două milioane – atât cetățenie moldovenească, cât și română. Nici eu, nici dvs nu putem schimba istoria. În schimb, putem crea un viitor comun european”, a menționat el.

***

Precizăm că, mai bine de doi ani, Ucraina se confruntă cu agresiunea militară rusă. În 24 februarie 2022, președintele Federației Ruse Vladimir Putin a ordonat invadarea țării vecine. La rândul său, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a introdus legea marțială în țară.

De cealaltă parte, în ultimii doi ani, autoritățile de la Chișinău au acuzat Rusia că duce un război hibrid în Moldova. Pe  martie, șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Alexandru Musteață a anunțat că SIS a intrat în posesia mai multor date care indică că Federația Rusă ar dori să compromită aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, prin implicarea în procesele electorale din 2024 și 2025. În aceste acțiuni, Rusia va implica 3 categorii de actori: actorii politici deschis declarați pro-Federația Rusă, actori politici declarați pro-stataliști și actori politici conectați la grupurile criminal organizate. Se planifică generarea mai multor crize inclusiv în regiunea din UTAG sau stânga Nistrului, amplificarea tendințelor radicale de natură separatistă în zona de sud a Republicii Moldova – cel mai important actor pe care mizează Federația Rusă fiind gruparea lui Ilan Șor, dar și organizarea protestelor la Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: