VIDEO O tânără a născut pe trotuar, în fața unui spital din România. A fost dată afară din instituție, pe motiv că nu sunt locuri
Full Article 3 minutes read

VIDEO O tânără a născut pe trotuar, în fața unui spital din România. A fost dată afară din instituție, pe motiv că nu sunt locuri

O femeie în vârstă de 24 de ani, gravidă, mamă a altor 2 copii, a născut pe trotuar, în fața spitalului din Urziceni, România. Femeia se prezentase la Urgenţe cu 15 minute înainte, dar ar fi fost dată afară pe motiv că nu mai sunt locuri şi a venit prea târziu. Din fericire, aceasta a născut o fetiţă sănătoasă, fiind asistată chiar în stradă de medicii de la ambulanță. Incidentul a fost filmat de un bărbat, care a publicat imaginile pe internet.

Ministerul Sănătății a reacționat dur, arătând că spitalul aparține primăriei Urziceni, scrie de defapt.ro.

Iată reacția ministerului Sănătății: „Este inacceptabil că la Spitalul Municipal din Urziceni, aflat în subordinea Primăriei din oraș, s-a întâmplat un eveniment de o gravitate deosebită, deoarece o femeie gravidă nu a fost asistată și supravegheată de personalul spitalului și a născut în spațiul exterior Compartimentului de Primiri Urgențe.

În jurul orei 5, o femeie în vârstă de 24 de ani, gravidă, mamă a altor 2 copii, s-a prezentat la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Urziceni. Cu toate că în spital există o secție de obstetrică ginecologie cu compartiment de neonatologie, spitalul nu a putut asigura gardă specializată însă a existat un medic chirurg care trebuia să coordoneze acordarea asistenței medicale.

Invocând lipsa medicului de gardă specializat, personalul din CPU a contactat Serviciul de Urgență 112, care a trimis o mașină aflată în imediata apropiere. Din primele informatii, se pare ca pacienta nu a fost consultată, supravegheată și însoțită până la masina Ambulanței, ceea ce a determinat declanșarea nașterii în spațiul exterior al clădirii, unde a primit îngrijiri de la echipajul Ambulanței.

Precizăm faptul că în momentul de față, copilul și mama sunt în stare bună și sunt internati la Spitalul Județean de Urgență Slobozia”.

Directoarea Spitalului din Urziceni a declarat pentru Știrile Pro TV că femeia a ajuns să nască pe trotuar pentru că rudele ei nu au vrut să aștepte ambulanța care urma să o ducă la spitalul din Slobozia. Ea a explicat că spitalul din Urziceni nu are medic ginecolog pentru că nimeni nu vrea să preia acest post, deși primăria oferă un venit de 20.000 de lei.

”Au spus că are dureri. Asistenta de la CPU i-a înregistrat și apoi a sunat la salvare, pentru că ei nu au linie de gardă pentru ginecologie. Rudele nu au dorit să aștepte ambulanța și au plecat . La poarta spitalului, gravida a început să nască. A venit ambulanța, iar membrii echipajului, în loc să o pună pe targă și să o ducă înapoi în spital, au moșit-o pe trotuar. După ce a ieșit bebelușul, i-au urcat în salvare și i-au dus la Spitalul de Urgență Județean din Slobozia”, a declarat managerul spitalului, Daniela Elena Ianuș.

Pe pagina de internet a spitalului scrie că unitatea dispune de o secție de obstretică-ginecologie cu 23 de paturi. Primăria Urziceni susține însă că această secție a fost închisă și nu mai funcționează de mai bine de jumătate de an, pentru că nu mai au medici. Municipalitatea spune că oferă salarii de 20.000 de lei pe lună, plus decontarea cheltuielilor de cazare sau cu carburanții, dar tot nu s-a găsit niciun medic interesat să vină, potrivit Stirile Pro TV.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: