FOTO Șor și Tauber încearcă să-și facă „dreptate” la Curtea Europeană de Justiție. Solicită ridicarea sancțiunilor UE împotriva lor
Full Article 2 minutes read

FOTO Șor și Tauber încearcă să-și facă „dreptate” la Curtea Europeană de Justiție. Solicită ridicarea sancțiunilor UE împotriva lor

Oligarhul fugar Ilan Șor și deputata Marina Tauber au solicitat Curții Europene de Justiție să ridice sancțiunile UE impuse împotriva lor. Informația a fost raportată de ziarul israelian The Jerusalem Post pe 15 august, citând o declarație a avocaților celor doi.

Avocații lui Șor și Tauber susțin că sancțiunile împotriva clienților lor reprezintă un „abuz de putere din partea UE”. În opinia lor, acuzațiile aduse politicienilor au ca scop suprimarea opoziției.

„Spre deosebire de sancțiunile impuse împotriva Rusiei, Belarusului, Siriei, Iranului și a altor situații similare, aceste măsuri nu sunt menite să exercite presiuni asupra unui guvernări străine, ci, dimpotrivă, sunt menite să sprijine această guvernare împotriva forțelor de opoziție”, susțin avocații.

FOTO Șor și Tauber încearcă să-și facă „dreptate” la Curtea Europeană de Justiție. Solicită ridicarea sancțiunilor UE împotriva lor

Amintim că, pe 30 mai, Consiliul European a decis să impună sancțiuni împotriva a cinci persoane care amenință stabilitatea și securitatea Republicii Moldova. Pe listă figurează oligarhii moldoveni fugari Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, deputata Marina Tauber, fostul șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției Gheorghe Cavcaliuc și omul de afaceri rus Igor Ceaika.

„Aceste persoane nu vor putea călători liber în țările care au aderat la sancțiuni, banii lor vor fi blocați, iar proprietățile lor vor fi confiscate. UE ne ajută să îi oprim pe cei care vor să destabilizeze țara și să ne blocheze viitorul”, a precizat președinta Maia Sandu.

***

În 2022, membrii ex-Partidului „ȘOR” au organizat cu regularitate proteste antiguvernamentale, care au avut loc aproape în fiecare duminică de la mijlocul lunii septembrie. Manifestanții au cerut demisia președintelui Maia Sandu și alegeri anticipate.

În luna iunie 2023, Curtea Constituțională a admis sesizarea Guvernului, recunoscând Partidul „ȘOR” ca fiind neconstituțional. Judecătoarea Domnica Manole a declarat că, în luarea acestei decizii, CC s-a bazat pe dovezile de finanțare ilegală a partidului, cumpărarea de voturi și de mituirea protestatarilor.

Partidul neconstituțional „ȘOR” este vizat într-un dosar penal pentru finanțarea ilegală campaniei electorale pentru alegerile locale de la Bălți, din 2021, și pentru primirea de bani de la o grupare criminală. Procuratura Anticorupție a trimis recent cazul în instanță.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: