Maia Sandu pleacă la Taraclia împreună cu vicepreședinta Bulgariei. Păstrarea identității culturale a comunității bulgare, în agenda discuțiilor
Full Article 2 minutes read

Maia Sandu pleacă la Taraclia împreună cu vicepreședinta Bulgariei. Păstrarea identității culturale a comunității bulgare, în agenda discuțiilor

Vicepreședinta Bulgariei Iliana Iotova se află în vizită de lucru în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de instituția prezidențială de la Chișinău, pe 31 octombrie. În Moldova, oficialul bulgar va avea întrevederi cu Maia Sandu, Igor Grosu, inclusiv cu Dorin Recean. 

Vicepreședinta Republicii Bulgaria Iliana Iotova este în vizită în Republica Moldova pentru două zile.

Astăzi, va avea un prânz de lucru cu președinta Republicii Moldova Maia Sandu. În agenda vizitei sunt prevăzute întrevederi cu președintele Parlamentului Igor Grosu, deputații care fac parte din Grupul parlamentar de prietenie cu Bulgaria, și cu prim-ministrul Dorin Recean”, se arată într-o declarație a Președinției de la Chișinău.

Se menționează că pe 1 noiembrie, președinta Maia Sandu și vicepreședinta Iliana Iotova vor merge la Taraclia, unde vor participa la ceremonia de inaugurare a monumentului eroului național al Bulgariei Vasil Levski. La fel, vor vizita Centrul multicultural pentru tineri „Vasil Levski”, unde vor discuta cu elevii de la patru licee din orașul Taraclia.

Vizita vicepreședintei Iotova este prilejuită de marcarea Zilei bulgarilor basarabeni pe 29 octombrie și Zilei iluminiștilor bulgari pe 1 noiembrie, când bulgarii sărbătoresc spiritualitatea și identitatea națională”, au menționat reprezentanții Președinției.

Radio Bulgaria scrie, cu referire la vizita vicepreședintei Iliana Iotova în Moldova, că oficialul bulgar „va discuta cu oficialii moldoveni despre relațiile bilaterale în domeniile educației, științei și culturii”. Un alt subiect, potrivit sursei, va fi păstrarea identității culturale a comunității bulgare, care numără peste 50.000 de persoane în Republica Moldova.

La Chișinău, vicepreședintele Iotova va vizita Liceul bulgar Vasil Levski și va inaugura monumentul renovat al lui Hristo Botev. La 1 noiembrie, Iliana Iotova va vizita orașul Taraclia, unde locuiesc peste 15.000 de bulgari. Acolo, ea va inaugura Centrul Cultural de Tineret Vasil Levski și va ține o prelegere cu ocazia Zilei Luminătorilor Poporului la Universitatea de Stat Grigore Țamblac din Taraclia”, a comunicat Radio Bulgaria.

Cu privire la vizita vicepreședintei Iliana Iotova în Moldova au scris zilele trecute reprezentanții Primăriei Chișinău. Reprezentanții instituției declarau că în anumite locații din capitală, va fi limitat temporar accesul persoanelor. La fel nu se vor putea desfăura întruniri, manifestări în masă, lucrări de reparație a drumurilor și tăiere a arborilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: