Ministrul Muncii, după ce a fost vizat în declarația Ombudsmanului: „Sunt probleme neglijate cu anii”
Full Article 3 minutes read

Ministrul Muncii, după ce a fost vizat în declarația Ombudsmanului: „Sunt probleme neglijate cu anii”

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a venit cu o reacție, după ce a fost vizat în recentele declarații făcute de Avocatul Poporului, Ceslav Panico, privind implicarea a doi oficiali de rang înalt în activitatea Oficiului. Buzu susține că raportul prezentat de Oficiul Avocatului Poporului indică problemele din centrele de plasament din țară, despre care ministrul cunoaște. Oficialul a precizat în cadrul emisiunii „Actualitatea la raport”, de la Agro TV, că a discutat subiectul cu Ceslav Panico astăzi, 25 ianuarie.

„Noi în cadrul ministerului gestionăm o rețea de centre de plasament pentru persoane cu dizabilități. Practica arată, inclusiv analizele Oficiului Poporului, că în aceste instituții există riscuri semnificative și cazuri când drepturile acelor persoane au fost încălcate, nu există protecție suficientă, nu există o intervenție promptă și clară din partea managementului acestor centre de plasament, din partea autorităților și a ministerului. (…) Raportul la care s-a referit Oficiul Avocatului Poporului vizează două cazuri de alegație de viol. Și eu când am văzut acel raport, am analizat și am solicitat o discuție pentru a vedea cum putem să fortificăm intervențiile noastre pentru a avea o intervenție mult mai adecvată în asemenea cazuri. Asta a fost”, a declarat Alexei Buzu.

Ministrul susține că ședința s-a desfășurat astăzi, 25 ianuarie. Alexei Buzu a recunoscut că sistemul protecției sociale, și nu doar, se confruntă cu probleme. Acceptarea lor, spune Buzu, este, însă, esențială.

„Impresia mea este că cei mai nemulțumiți de cum decurg lucrurile în țară pe domeniul justiției, portofoliul muncii, portofoliul protecției sociale este ministrul care răspunde de el. (…) Sunt probleme care au fost neglijate cu anii și, într-adevăr, trebuie să ne mișcăm hotărât, rapid, trebuie să livrăm rezultate, dar avem probleme și eu cred că este firesc să acceptăm asta. Avem, într-adevăr, probleme foarte mari”, a mai spus Alexei Buzu.

***

Precizăm că, în seara de 19 ianuarie, Avocatul Poporului Ceslav Panico a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care s-a referit la diferența de abordare din partea unor oficiali cu rang înalt. Panico susține că a primit două e-mailuri de la doi conducători de instituții, dintre care un ministru. Unul dintre aceștia a avut o abordare constructivă față de un raport al oficiului Avocatul Poporului, în timp ce celălalt i-ar fi cerut modificarea constatărilor. Detalii – AICI.

Pe 23 ianuarie, NewsMaker a reușit să afle că persoana care i-a cerut Avocatului Poporului să modifice datele unui raport este șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu. Potrivit surselor NM, solicitarea a vizat raportul Ombudsmanului cu privire la un „suicid dubios în Izolatorul de detenție preventivă al Inspectoratului de poliție Cimișlia”. Contactat de NM, Cernăuțeanu a confirmat că a transmis Avocatului Poporului o scrisoare, însă susține că nu poate fi vorba de presiuni asupra Ombudsmanului. „Am remarcat că folosirea termenului „sinucidere dubioasă” este irelevantă în raportul Avocatului”, a menționat el. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: