Socialiștii au contestat la Curtea Constituțională reforma patentelor promovată de PAS: „Este antisocială sută la sută”
Full Article 2 minutes read

Socialiștii au contestat la Curtea Constituțională reforma patentelor promovată de PAS: „Este antisocială sută la sută”

Partidul Socialiștilor a contestat modificărilor operate în Legea cu privire la patenta de întreprinzător, propuse și aprobate de partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS), la Curtea Constituțională a Moldovei (CCM). O sesizare în acest sens a fost depusă de deputații BCS Vlad Bătrîncea și Grigore Novac și reprezentanții PSRM din Bălți Maxim Moroșan și Pavel Voicu, pe 18 octombrie. Semnatarii au cerut opinia Înaltei Curți privind legalitatea reformei, pe care au catalogat-o drept „antisocială”.

Vlad Batrîncea susține că reforma vizează soarta a „zeci de mii de oameni” – mici întreprinzători și comercianți – care și-ar fi asigurat până acum traiul activând în baza patentei de întreprinzător. „Este cea mai neprotejată categorie de cetățeni”, a menționat președintele fracțiunii BCS, Vlad Bătrîncea, citat într-un comunicat emis de PSRM.

„În loc să plătească pentru patenta de întreprinzător în bugetul statului, oamenii au devenit șomeri. Este o reformă antisocială sută la sută”, a spus și deputat BCS Grigore Novac.

Amintim că, din 1 iulie 2023, activitatea în bază de patentă a fost înlocuită cu activitatea independentă care presupune un regim fiscal simplificat. Pentru a trece la noua formă juridică, comercianții beneficiază de granturi nerambursabile pentru procurarea aparatelor de casă, instruiri, majorarea plafonului de vânzări, dar și cel mai mic impozit pe venit din Europa. Precizăm că reforma a fost criticată de mai mulți patentari, anterior. Aceștia au organizat repetat proteste la Guvern și au cerut statului să renunțe la casele de marcat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: