„Sunt trucate”. Dodon vrea ca imaginile din dosarul „Kuliok” să fie examinate de specialiști. Reacția procurorului Iarmaliuc
Full Article 5 minutes read

„Sunt trucate”. Dodon vrea ca imaginile din dosarul „Kuliok” să fie examinate de specialiști. Reacția procurorului Iarmaliuc

Magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) s-au întrunit joi, 5 octombrie, în ședință, pentru a examina înregistrările video din dosarul denumit generic „Kuliok”, în care este vizat fostul șef de stat Igor Dodon. În cadrul ședinței, avocații socialistului Igor Dodon au cerut ca imaginile video să fie examinate de un specialist, precum și recuzarea procurorului Petru Iarmaliuc. În timp ce Dodon și avocații săi susțin că există bănuiala că video în care primește o sacoșă neagră de la fostul lider democrat Vlad Plahotniuc ar fi trucat, procurorul de caz, Petru Iarmaliuc, declară că apărarea ar încerca să tergiverseze intenționat cazul.

„Din start, sunt suspiciuni referitor la veridicitatea acestui video. Toate întrebările care au fost acordate și jumătate de an în urmă, și un an în urmă, procurorii fug de aceste răspunsuri. Și astăzi am spus, să vină tehnicienii, pentru că în ceea ce ne-au prezentat nouă se confirmă ceea ce am spus încă trei ani în urmă, că video este trucat, de aceea nu se dorește să vină specialiști. Pentru noi este stranie această abordare. Noi nu avem de ce ne ascunde. Vedeți, suntem în țară, în pofida celor care spuneau că o să fugim. Suntem aici pentru că suntem siguri că avem dreptate”, a declarat Igor Dodon pentru presă.

Avocatul lui Dodon a declarat, la rândul său, că a cerut instanței doar să respecte legea procesual-penală atunci când cercetează probatoriul în instanța de judecată. „Atunci când se examinează o înregistrare video care presupune aspecte tehnice, vine un specialist, pentru că nici eu, nici judecătorii, nici procurorii și nici inculpatul Dodon nu suntem specialiști. (…) Cerem examinarea aspectului tehnic al redării acestui video pe care noi îl contestăm, pentru că posibil conține elemente de trucare, montare, pe care doar un specialist le poate elucida”, a declarat avocatul fostului președinte de stat.

Întrebat ce anume trebuie să constate specialistul solicitat de apărare, avocatul a precizat: „Sunt niște chestiuni de apărare, pe care le veți vedea după ședința următoare”.

În ceea ce privește recuzarea procurorului de caz, Petru Iarmaliuc, avocatul lui Dodon susține că în Curtea Supremă de Justiție, acuzarea în numele statului trebuie să fie prezentată de Procuratura Generală, așa cum prevede legea, dar nu de un procuror în Procuratura Chișinău, care de regulă susține acuzarea în instanțele de sector – Judecătoria Chișinău cu sediile ei.

Avocații care apără interesele lui Igor Dodon în instanța supremă au pus la îndoială legalitatea dispoziției semnate de procurorul general interimar, Ion Munteanu, prin care Petru Iarmaliuc a fost desemnat membru al grupului de lucru desemnat care se ocupă de acest dosar. „Noi punem la îndoială legalitatea ei, dar la moment nu avem pârghii pentru a o contesta”.

La rândul său, procurorul de caz, Petru Iarmaliuc, a declarat că prin cererile înaintate în instanța supremă, Dodon și avocații săi ar încerca, de fapt, să tergiverseze procesul. Iarmaliuc a respins acuzațiile apărării, potrivit căreia imaginile video ar fi fost dobândite contrar prevederilor legale. „Metoda de dobândire este una perfect legală”, a declarat el. Mai mult, potrivit lui Iarmaliuc, întreaga înregistrare video, care durează în total 50 de minute, „relevă acțiunile lui Dodon Igor, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov în fapta în care Dodon este inculpat”.

„Este evident că partea apărării încearcă tergiversarea examinării anume a acestei probe, pentru că această probă este una directă și indică în decurs de 50 de minute acțiunile pretins infracționale ale inculpatului Dodon Igor. (…) Cu regret, ne aflăm la un an de zile, pentru că la 6 octombrie 2022 cauza a fost expediată în judecată și la un an de zile observăm că apărarea cumva este orientată de a nu cerceta anume această probă”, a mai menționat Iarmaliuc.

În ceea ce privește recuzarea sa, Iarmaliuc a declarat că va continua să continue să susțină acuzarea, indiferent de poziția lui Dodon și a avocaților acestuia. „Este un drept al părții apărării de a înainta recuzarea ori de câte ori dorește, însă vreau să menționez că procurorii integri, pasionați de dreptate și adevăr nu renunță la ceea ce au început chiar dacă în față au mii și mii de impedimente. Noi vom încerca să ducem investigația la capăt, să stabilim adevărul și să demonstrăm temeinicia acuzației pe care o înaintam inculpatului Dodon Igor”.

Următoarea ședință pe acest caz a fost stabilită pentru data de 9 noiembrie, curent. Procurorul de caz spune, însă, că va depune un demers pentru a urgenta examinarea cazului. „Considerăm că este un termen disproporționat”, a spus el. Potrivit lui Iarmaliuc, la următoarea ședință de judecată urmează să fie prezent și un tehnician, care să verifice imaginile video.

Amintim că dosarul denumit generic „Kuliok”, în care este vizat fostul șef de stat Igor Dodon, a fost trimis în judecată pe 6 octombrie 2022. Fostul președinte al țării este învinuit de comiterea infracțiunii de corupere pasivă și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al țării în perioada lunii iunie 2019. Detalii – AICI.

Igor Dodon pledează nevinovat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: