FOTO Încă un protest la Parlament față de inițiativa PAS de a renunța la sărbătoarea de 9 mai
Full Article 3 minutes read

FOTO Încă un protest la Parlament față de inițiativa PAS de a renunța la sărbătoarea de 9 mai

Partidul „ȘOR” și Renaștere au organizat pe 15 iunie un protest în fața Parlamentului în legătură cu proiectul de lege, propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) privind 9 mai. Astfel, denumirea de „Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei” va fi înlocuită cu „Ziua Victoriei asupra Nazismului și a Comemorării celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial”. De menționat că, inițial, denumirea evenimentului urma să fie înlocuită cu „Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial”, însă deputații PAS au propus un amendament.

„Astăzi, am venit cu toții aici pentru a ne arăta indignarea față de acel proiect, care a fost înregistrat aici în Parlament. Acel vestit proiect, care defapt desființează o sărbătoare care ne unește pe noi, ziua de 9 mai. Pentru a distrage atenția populației de la lucruri majore”, a declarat deputatul Vasile Bolea.

De menționat că pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului din 15 iunie, se regăsește și Proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative (Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003 – art.111; Hotărârea Parlamentului nr.433/1990 cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și la zilele de odihnă în Republica Moldova).

Un protest la același subiect a avut loc pe 25 și 26 mai. Circa 20 de persoane au pichetat sediul Parlamentului. Unul din speakerii protestului a spus că „9 mai este o sărbătoare în care toți înțelegem că dacă nu era acea victorie, noi nu avea să existăm”. „Nici noi, nici ei care sunt acum la guvernare”, a adăugat protestatarul.

Aimintim că, recent, un grup de deputați PAS au înaintat un proiect de lege prin care „Ziua Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei”, marcată în Republica Moldova încă din anul 1990, pe 9 mai, va fi înlocuită cu „Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial” și va fi marcată pe 8 mai. Autorii menționează că inițiativa „rectifică ambiguitatea istorică menținută de guvernările precedente prin insistarea asupra datei de 9 mai de încheie a celui de-al Doilea Război Mondial pe continentul european”.

Inițiativa legislativă a provocat nemulțumirea partidelor de opoziție, de orientare pro-rusă, dar și a unei părți a societății. În acest sens, Partidul „Renaștere”, la care recent au aderat 4 deputați ex-socialiști, a organizat , pe 3 iunie, un „marș în susținerea Zilei Victoriei” în capitală.

Pe 6 iunie, PAS a înregistrat un amendament. Astfel, pe 8 mai va fi marcată „Ziua Victoriei asupra Nazismului și a Comemorării celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: