Maia Sandu, mesaj către viticultori și vinificatori de Ziua Națională a Vinului: „Veți beneficia de întreg sprijinul nostru”
Full Article 3 minutes read

Maia Sandu, mesaj către viticultori și vinificatori de Ziua Națională a Vinului: „Veți beneficia de întreg sprijinul nostru”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat pe 7 octombrie la ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naționale a Vinului, ediția a 22-a. În discursul său, șefa statului a salutat exporturile în creștere a vinurilor moldovenești și i-a asigurat pe viticultori și vinificatori de „toată” susținerea instituțiilor statului.

„Vinul nostru cucerește lumea! Sloganul acestei ediții a Zilei Naționale a Vinului reflectă una din cele mai bune vești pe care le-a adus 2023 pentru vinificatorii din țara noastră: vinurile, spumantele și divinurile moldovenești sunt tot mai căutate pe întreg mapamondul, încântându-i pe cei care le descoperă gustul și rafinamentul desăvârșit”, a declarat președinta Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, doar în primele 7 luni ale anului curent, exporturile au crescut cu 34%, iar vinurile noastre au ajuns să fie comercializate în peste 75 de țări. Astăzi, potrivit președintei, Moldova exportă de cinci ori mai mult vin în Uniunea Europeană, decât în anul 2012.

„Am convingerea că producătorii noștri vor reuși, prin muncă, inovație și dăruire, să pătrundă și pe alte piețe. Doresc să vă asigur, dragi viticultori și vinificatori, că în acest sens veți beneficia de întreg sprijinul instituțiilor responsabile de promovarea acestei ramuri atât de importante pentru economia noastră – o  ramură care reprezintă 8% din totalul exporturilor. Aceste cifre nu sunt doar statistici, ci constituie mărturia pasiunii pentru această artă veche, care a trecut testul timpului și al crizelor”, a declarat președinta Maia Sandu.

Cei mai buni dintre vinificatori moldoveni au fost premiați în cadrul evenimentului organizat în PMAN.

De menționat că, potrivit datelor statistice prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), anul 2022 a fost unul dintre cei mai buni pentru producția de struguri şi, implicit, de vin din Republica Moldova. Anul trecut, au fost, așadar, prelucrate peste 531 de mii de tone de struguri, din care s-a obținut 14,4 milioane decalitri de vin și peste 985 mii decalitri de vinuri spumante. Republica Moldova a exportat, în total, în 2022, aproape 9,4 milioane decalitri de vinuri. În aceeași perioadă de timp, potrivit datelor BNS, moldovenii au exportat, în total, puțin peste 319 mii decalitri de vinuri spumante. Detalii – AICI.

***

Precizăm că Republica Moldova marchează pe 7 și 8 octombrie Ziua Națională a Vinului. Peste 90 de vinării se reunesc în această perioadă sub brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Sărbătoarea se desfășoară în acest an cu genericul „Vinul nostru cucerește lumea”. Alături de vinificatorii autohtoni, își vor prezenta vinurile la sărbătoare și producători din țara vecină Ucraina.

În contextul organizării Zilei Naționale a Vinului în Piața Marii Adunări Naționale, în perioada 6-9 octombrie va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în perimetrul străzilor Al. Puşkin – Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni. Anunțul a fost făcut de autoritățile capitalei pe 4 octombrie. Iar în perioada 7-8 octombrie va fi rezervată banda stângă a carosabilului din str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, în perimetrul bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Columna.

Vezi cum va circula transportul public în această perioadă – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: