Pregătiri pentru lansarea cursei avia Chișinău-Atena: vor fi efectuate două zboruri pe săptămână, marți și vineri
Full Article 2 minutes read

Pregătiri pentru lansarea cursei avia Chișinău-Atena: vor fi efectuate două zboruri pe săptămână, marți și vineri

Din 3 noiembrie, compania Aegean Airlines va opera cursa avia directă Atena-Chișinău. Anunțul a fost făcut de ambasadorul Moldovei în Grecia Andrei Popov. Diplomatul a menționat că vor fi efectuate două zboruri pe săptămână – marți și vineri. 

Pe rețelele de socializare, Popov a anunțat că au loc pregătiri pentru evenimentul de lansare a cursei.

În cadrul pregătirilor pentru evenimentul de lansare a cursei inaugurale directe Atena-Chișinău, care din 3 noiembrie va fi operată vineri și marți de Aegean Airlines, am avut o nouă întâlnire bună cu doamna Ioanna Papadopoulou, director pe Comunicare și Marketing al Aeroportului Internațional Atena. Am convenit că pe lângă ceremonia festivă, înainte de zbor primii pasageri, oficialii prezenți și presa vor fi delectați la poarta de îmbarcare cu un mic concert al cântăreței noastre Vera Turcanu și bandului ei Loop Station”, a scris ambasadorul pe rețelele de socializare.

Popov a declarat că urmează să aibă o întrevedere cu reprezentanții Aegean Airlines.

Sper că până la urmă vom primi aprobarea și pentru continuarea mini-concertului… în zbor la bordul aeronavei Airbus 320. O frumoasă ceremonie de întâmpinare la Chișinău va fi pregătită de Aeroportul Chișinău”, a menționat Popov.

În iulie 2023, ambasadorul Andrei Popov anunța că Grecia intenționează să deschidă la Chișinău o ambasadă. Totodată, el menționa că „următoarea țintă este reluarea zborurilor directe dintre Chișinău și Atena”. Iar în august 2023, președinta Maia Sandu susținea că a convenit cu premierul grec să facă tot posibilul pentru a deschide o cursă directă de zbor Chișinău-Atena, începând cu 2024. Ulterior, în septembrie, Sandu a anunțat că Aegean Airlines, cea mai mare companie aeriană din Grecia, va lansa din noiembrie cursa directă Chișinău-Atena.

***

Amintim că Aeroportul Internațional Chișinău a trecut oficial în gestiunea statului începând cu 28 martie curent, după ce în 2013 a fost luat în concesiune pentru o perioadă de 49 de ani. Dezvoltarea Aeroportului, dar și atragerea companiilor avia care să opereze zboruri la prețuri mici și în toate colțurile lumii – sunt doar unele dintre promisiunile autorităților, după preluarea controlului asupra Aeroportului Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: