Sancțiuni pentru diplomații ruși. Un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat „persona non grata”
Full Article 3 minutes read

Sancțiuni pentru diplomații ruși. Un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat „persona non grata”

Șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu a dispus convocarea de urgență la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov. Acțiunea are loc, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă, pentru a-l informa despre decizia autorităților noastre în cazul legat de liderul Tatarstanului. Mai exact, premierul Dorin Receana indicat despre necesitatea examinării declărării persoanei non-grată a unui oficial de la Ambasada Federației Ruse, drept urmare a acestui comportament necorespunzător.

„Anunțul premierului în contextul retragerii de la doi funcționari ai Ambasadei Federației Ruse a cartelelor de acreditare se referă la faptul că aceștia au avut un comportament necorespunzător în cazul legat de liderul Tatarstanului. Premierul a evidențiat că comportamentul necorespunzător din partea unor funcționari străini în raport cu autortitățile noastre nu este tolerat, respectiv anunțul se referă la faptul că acestor funcționari ai Ambasadei Federației Ruse urmează să li se retragă cardurile de acces pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău”, a explicat Daniel Vodă.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Guvernului informează că premierul Dorin Recean a indicat despre necesitatea examinării declărării persoanei non-grată a unui oficial de la Ambasada Federației Ruse, drept urmare a acestui comportament necorespunzător.

„MAEIE convoacă, astăzi, pe ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, pentru a-l informa despre decizia autorităților noastre pe cazurile prenotate și a aduce la cunoștință încă o dată despre inadmisibilitatea unui astfel de comportament în adresa autorităților noastre”, a adăugat Daniel Vodă.

Amintim că liderul Tatarstanului a publicat un video pe 17 aprilie în care anunța că se află pe Aeroportul Internațional Chișinău, doar că autoritățile moldovenești nu i-au permis intrarea pe teritoriul țării noastre. Minnikhanov urma să participe la primul Congres internațional al diplomației populare „Prietenia popoarelor 2023” desfășurat luni, 17 aprilie, la Comrat.

„Dragi prieteni, suntem la Chișinău. Acum am aterizat la invitația lui Victor Petrov și Alexandr Suhodolski, care recent ne-au vizitat republica. Aveam planificat un program amplu, dar autoritățile Moldovei au decis că nu putem să vă vizităm țara”, a declarat liderul Tatarstanului. De menționat Victor Petrov este candidat la funcția de bașcan al Găgăuziei. Anterior, deputatul socialist Vasile Bolea și-a anunțat susținerea pentru Petrov. Asta cu toate că, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor Vlad Batrîncea a anunțat că socialiștii îl vor susține pe Grigorii Uzun, fost deputat al fracțiunii PSRM în Parlament.

Poliția de Frontieră a confirmat că liderul Tatarstanului a primit de refuz de intrare în Republica Moldova și a venit cu unele precizări.

Refuzul autorităților moldovenești privind intrarea în țară a liderul Tatarstanului este „un alt pas neprietenesc” față de Rusia. Declarația a fost făcută de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova.

Premierul Dorin Recean a vorbit despre încercarea de a intra în Moldova a liderului Tatarstanului. Potrivit lui Recean „luni, patru cetățeni, unii din ei pretinzând că sunt religioși au încercat să vină aici la Chișinău și să se implice în alegeri și în politica locală”. Recean a spus autoritățile nu vor „accepta ca cineva să se implice în treburile interne Moldovei”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: