Viitorul Avocat al Poporului va fi Alexandru Zubco sau Ceslav Panico
Full Article 2 minutes read

Viitorul Avocat al Poporului va fi Alexandru Zubco sau Ceslav Panico

La funcția de Avocat al Poporului au fost selectați doi candidați: Alexandru Zubco și Ceslav Panico. Informația a fost confirmată pe 31 ianuarie de către deputata PAS Olesea Stamate, președinta Comisiei juridice a Parlamentului.

Comisia pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului a decis înaintarea următorilor doi candidați Plenului Parlamentului:

1. Ceslav Panico

2. Alexandru Zubco

Am desfășurat un interviu frumos, cu intrebări interesante, pe alocuri provocatoare (în sensul bun al cuvântului). Majoritatea candidaților s-au prezentat bine și foarte bine la interviu, fapt pentru ce îi felicităm. Sperăm că oricare dintre candidați va fi numit de Parlament, ceilalți vor pune umărul la consolidarea instituției Avocatului Poporului, direct sau indirect”, a menționat Stamate.

Alexandru Zubco este șeful Secției prevenirea torturii din cadrul institutului Avocatul Poporului, iar Ceslav Panico este vicedirectorul Institutului de Reforme Penale.

Cei doi au fost selectați după etapa interviului, la care au participat, în afară de ei: Teodor Cîrnaț, Violeta Gașițoi, Evghenii Alexandrovici Goloșceapov, Emanoil Ploșnița, Ilie Rotaru.

Amintim că este al doilea concurs desfășurat de actuala guvernare pentru funcția de Avocat al Poporului.

Pe 2 decembrie, Natalia Moloșag și-a anunțat demisia din funcția de șef al instituției. Demisia acesteia a fost aprobată de deputați, în ședința Parlamentului din 9 decembrie. Asta chiar dacă, în dimineața aceleiași zile, Moloșag a publicat o declarație prin care a solicitat anularea cererii de demisie depuse anterior în Parlamentul Republicii Moldova.

Ombudsmanul a fost atrasă într-un scandal, după ce un blogger a publicat mai multe informații, potrivit cărora o persoană condamnată anterior pentru proxenetism lucrează ca „asistent” pentru Natalia Moloșag. Mai multe partide extra-parlamentare și Asociaţia organizaţiilor neguvernamentale au cerut demisia sa.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: