Gimnaziul internat pentru copii orfani nr. 3 din mun. Chișinău a beneficiat de susținere din partea Statului Israel
Full Article 3 minutes read

Gimnaziul internat pentru copii orfani nr. 3 din mun. Chișinău a beneficiat de susținere din partea Statului Israel

La fel ca toate țările lumii, la etapa actuală, Statul Israel și Republica Moldova se confruntă cu una dintre cele mai complexe crize epidemiologice din istorie. În această perioadă dificilă, sprijinul și cooperarea sunt deosebit de valoroase.

În acest sens, reprezentanții diplomatici ai Statului Israel și liderii Comunității Evreiești din Republica Moldova și-au direcționat eforturile în vederea susținerii grupurilor vulnerabile ale populației și a centrelor de tratament a pacienților infectați de COVID-19. Printre măsurile realizate se numără și oferirea echipamentului de protecție individuală colaboratorilor Centrului COVID-19 din Chișinău.

Gimnaziul internat pentru copii orfani nr. 3 din mun. Chișinău a beneficiat de susținere din partea Statului Israel

În data de 8 octombrie 2020, președintele Comunității Evreiești din Republica Moldova Alexander Bilinkis a transmis celor 111 copii din cadrul Gimnaziului internat nr.3 haine, încălțăminte sportivă și articole de igienă personală. Asistența caritabilă a fost oferit de către Ambasada Statului Israel, reprezentată de ES Eliav Belotserkovsky, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Israel cu reședința în Ierusalim. Ajutorul, printre care și un televizor LED, pus la dispoziție de Comunitatea Evreiască, a fost transmis doamnei Ana Sîrbu, directoarei instituției.

Dintre cele 22 instituții rezidențiale pentru copii, gimnaziul -internat nr. 3 din Chișinău este unul dintre cele mai mari. Aici își desfășoară studiile 111 copii cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani. Instituția este destinată copiilor rămași fără îngrijire părintească, copiilor din familii defavorizate și cu venituri mici. Administrația acesteia pune accent pe cultura fizică și sport în procesul de instruire, iar elevii participă la diverse competiții.

Gimnaziul internat pentru copii orfani nr. 3 din mun. Chișinău a beneficiat de susținere din partea Statului Israel

La eveniment au mai participat Natalia Strajesco, reprezentant al Direcției generale educație, cultură și sport din cadrul Primăriei mun. Chișinău, Cristina Rotaru, asistent al Ambasadorului Statului Israel în Moldova și Iulia Șeinman, directoarea Comunității Evreiești din Republica Moldova.

Potrivit doamnei Natalia Strajesco, oferirea de ajutor copiilor este extrem de importantă. În contextul evenimentului, aceasta a adresat un mesaj de mulțumire autorităților Statului Israel și Comunității Evreiești din Republica Moldova pentru sprijinul acordat menționând că „elevii gimnaziului vor beneficia de ajutorul acordat și vor folosi îmbrăcămintea și încălțămintea donată”. Emoțiile pozitive în rândurile copiilor au fost cea mai însemnată apreciere pentru eforturile întreprinse.

Gimnaziul internat pentru copii orfani nr. 3 din mun. Chișinău a beneficiat de susținere din partea Statului Israel

Zilnic, mii de copii au nevoie de sprijin. Alexander Bilinkis a menționat că „Comunitatea Evreiască din Republica Moldova oferă asistență socială celor care au nevoie considerând că numai împreună, prin ajutor reciproc, putem construi un viitor fericit. Sprijinul umanitar reprezintă o oportunitate deosebită de a demonstra că nu suntem indiferenți față de soarta altora, în special a copiilor, susținându-i în această perioadă plină de încercări”.

Gimnaziul internat pentru copii orfani nr. 3 din mun. Chișinău a beneficiat de susținere din partea Statului Israel

De asemenea, Președintele Comunității Evreiești din Republica Moldova a adresat cuvinte de mulțumire Statului Israel pentru participare activă în dezvoltarea și implementarea programelor de asistență socială în această perioadă dificilă.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: